Duminică seară (12.04.2020), o rachetă a sistemului sol-aer HISAN de proveniență turcă, aflat în posesia forțelor Guvernului de Acord Național din Libia (GNA) a doborât un elicopter Mi-35 al Armatei Naționale Libiene (LNA), la bordul căruia se afla un echipaj format din trei persoane, potrivit bulgarianmilitary.com.
Informația a fost confirmată de platforma „Liveuamap Middle East” – care monitorizează conflicte militare din întreaga lume, menționând într-o postare pe Twitter că „Forțele GNA au doborât elicopterul Mi-35 al LNA în orașul Abu Grein, la 138 km vest de Sirte. Toți cei trei membrii ai echipajului au fost uciși”.

Reprezentanții LNA nu au confirmat atacul asupra elicopterului, precizând doar că aeronava s-a prăbușit.
Cu toate acestea, sistemele HISAN sunt amplasate în proximitatea zonei în care s-a prăbușit elicopterul, fiind, totodată, și în apropierea arealului care delimitează regiunile controlate de GNA și LNA.
Sursă foto: aljazeera.com