Colaborarea dintre Elbit Systems și KNDS pentru producția în comun a unui kit de artilerie european ar putea reprezenta o alternativă la propunerea Lockheed Martin și Rheinmetall de înlocuire a vechilor lansatoare de rachete ale Germaniei cu sistemul „GMARS”.
KNDS, o companie mixtă cu sediul în Amsterdam, formată din Krauss-Maffei Wegmann și Nexter, a semnat un acord de cooperare cu compania israeliană la expoziția DSEI din Londra săptămâna aceasta pentru a începe producția comună a sistemului de artilerie cu rachete EuroPULS.
Bazat pe artileria cu rachete PULS produsă de Elbit, noul kit va integra capacitățile KNDS, inclusiv sistemul său modular de control al focului, pentru a oferi o variantă „europenizată” pentru țările din regiune.
Un purtător de cuvânt al Elbit a confirmat pentru Defense News că producția EuroPULS va fi efectuată în Germania. Conceptul sistemului nu exclude utilizarea de rachete de la alte companii, iar KNDS va acționa ca principal integrator de sisteme în acest program, se arată într-o declarație.
Germania și-a exprimat dorința de a înlocui sistemele sale MARS 2, dintre care unele au fost furnizate Ucrainei, iar restul se află într-un proces de învechire rapidă.
Când a fost întrebată dacă Elbit ar putea în cele din urmă face o ofertă pentru EuroPULS pentru a înlocui sistemele de artilerie ale Germaniei, compania israeliană a refuzat să ofere un răspuns.
Până în prezent, Germania nu a demarat un program de înlocuire pentru MARS 2, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării pentru Defense News la 14 septembrie.
Lockheed și Rheinmetall s-au asociat pentru a oferi un lansator de rachete european bazat pe sistemul High Mobility Artillery Rocket Systems (HIMARS) al Lockheed pentru Berlin. Companiile au semnat un memorandum de înțelegere pentru construirea unui astfel de sistem în aprilie.
Sistemul „GMARS” – cu „G” pentru Germania – ar avea un șasiu construit de Rheinmetall, aproape de două ori mai lung decât cel al sistemului HIMARS, cu componenta de încărcare a lansatorului Lockheed integrată pe camion și cu două capsule pentru rachete pentru capacitate dublă de încărcare.
Șasiul ar urma să fie construit în facilitățile Rheinmetall de la Viena, iar integrarea generală a sistemului ar urma să fie realizată în Germania, cu unele componente achiziționate din SUA prin vânzări militare si comerciale directe, au declarat oficialii pentru Defense News în iunie, în timpul Salonului Aeronautic de la Paris din 2023.
Dacă Germania ar alege sistemul GMARS, Lockheed și Rheinmetall ar putea livra vehiculele inițiale pentru teste până în 2025. Un oficial Lockheed a confirmat atunci că producatirii se află în discuții cu Berlinul cu privire la înlocuirea MARS 2.
Foto: Elbit Systems

