marți, octombrie 13, 2026

Donald Trump spune că încheierea conflictului din Iran și redeschidera Strâmtorii Ormuz sunt „în mare parte negociate”

Share

Într-o postare pe Truth Social făcută sâmbătă, Trump a spus că ultimele detalii ale acordului sunt încă în discuție, dar ar putea fi anunțate în scurt timp. Trump a declarat că a avut „o convorbire foarte bună” cu liderii Arabiei Saudite, Qatarului, Emiratelor Arabe Unite, Pakistanului, Turciei, Egiptului, Iordaniei și Bahrainului. Este clară implicarea mult mai mare a actorilor regionali, care doresc stabilizarea situației și stoparea conflictului care a afectat inclusiv țările lor prin bombardamentele iraniene.

Duminică, secretarul de stat american, Marco Rubio, le-a declarat jurnaliștilor în timpul unei vizite în India că „există posibilitatea ca în următoarele ore lumea să primească niște vești bune, cel puțin în privința strâmtorilor și a unui proces care, în cele din urmă, ne poate duce acolo unde președintele dorește să ajungem, într-o lume care nu mai trebuie să trăiască cu teama privind o armă nucleară iraniană”.

Potrivit unui raport al Associated Press, Washingtonul și Teheranul sunt aproape de un acord mediat de Pakistan, care ar declara sfârșitul oficial al războiului și ar începe un proces de negociere de două luni despre programul nuclear iranian. Cadrul propus ar include redeschiderea Strâmtorii Ormuz și încetarea blocadei navale americane împotriva porturilor iraniene.

Teheranul a oferit și el mesaje similare. Agenția iraniană de stat IRNA l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Esmail Baghaei, care a descris viitorul aranjament drept un „acord-cadru”, care va include „principalele probleme necesare pentru încheierea războiului”. El a adăugat că negocierile privind semnarea unui acord final ar putea continua între 30 și 60 de zile, iar că discuțiile din ultimele zile s-au concentrat pe reducerea divergențelor dintre SUA și Iran, în special prin eforturi de mediere ale conducerii militare  din Pakistan.

Feldmareșalul pakistanez Asim Munir se deplasase la Teheran vineri, unde a vorbit până noaptea târziu cu ministrul iranian de externe, Abbas Araghci. Trump afirmase anterior că a amânat de mai multe ori bombardamente țintite spre Iran, deoarece erau în desfășurare „negocieri serioase”. El a spus că solicitările venite din partea aliaților din Orientul Mijlociu au fost principalul motiv al continuării armistițiului.

Sursa foto: CNN

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: