Recent, Nicolae Ciucă și Lucian Bode au cerut indexarea pensiilor militare și a celor speciale, odată cu creșterea pensiilor normale.

Ministrul Apărării a solicitat în cadrul negocierilor, la care au participat liderii celor trei formațiuni electorale care vor să formeze noul Guvern, ca și pensiile speciale să fie indexate odată cu creșterea pensiilor normale, scrie G4Media, care citează surse participante la discuții.

Propunerea acestuia a fost susținută de președintele UDMR, însă respinsă de doi membrii marcanți ai PNL, care și-au argumentat punctul de vedere prin faptul că nu există bani și pentru această creștere.

Potrivit G4Media, au fost voci care au solicitat ca vârsta de pensionare pentru militari, polițiști și lucrătorii din Servicii să urce la 55 de ani pentru femei și 60 de ani pentru bărbați.

Discuția dintre liderii formațiunilor politice s-a încheiat fără o decizie finală.

Amintim că, la sfârșitul anului 2020, în Monitorul Oficial nr. 1.332 a fost publicată OUG 226/2020, ce conține o serie de măsuri fiscal-bugetare, printre care și amânarea indexării anumitor pensii pentru 2022, inclusiv cele la care facem referire.

Vizate de amânare au fost, potrivit ordonanței, pensiile de serviciu stabilite pentru personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, pentru cel auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, pentru funcționarii publici parlamentari, pentru membrii Corpului diplomatic şi consular al României, pentru cei ai Curţii de Conturi, pensiile pentru limită de vârstă stabilite pentru deputați și senatori, dar și pensiile militare de stat.

Prin derogare de la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2021 pensiile militare de stat stabilite în condițiile legii nu se indexează cu rata medie anuală a inflației”, scrie, mai exact, în ordonanța apărută în ultima zi a anului 2020.

Decizia de amânare a apărut, așa cum scrie și în ordonanță, din “necesitatea păstrării echilibrelor bugetare prin adoptarea de măsuri menite să limiteze creșterea cheltuielilor bugetare permanente”.

Sursă foto: Getty Images

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.