Un cetățean libanez a fost arestat luni (20.04.2020) în Polonia, sub suspiciunea că intenționează să efectueze atacuri teroriste în Europa de Vest și că ar avea legături cu gruparea teroristă Daesh, au precizat serviciile de securitate din Polonia.

Stanislaw Zaryn, purtătorul de cuvânt al ministerului coordonator al serviciilor speciale poloneze, a declarat că bărbatul, a cărui identitate a fost păstrată anonimă, a fost reținut la 16.04.2020, de către serviciul intern de securitate (AWB) și poliția de frontieră, după ce s-a decis că acesta reprezintă „o reală amenințare pentru securitatea internă poloneză și pentru cetățenii țării”.

Suspectul „intenționa să înființeze o rețea în Polonia și în alte părți ale UE care să efectueze atacuri teroriste în țările Europei de Vest”, a spus Zaryn într-o declarație publicată de Agence France Press. Libanezul avea „legături de familie cu teroriștii aparținând ISIS care au murit în luptă împotriva forțelor coaliției în Siria și Irak”, a adăugat oficialul polonez.

Se pare că bărbatul a menținut o legătură constantă prin internet cu gruparea teroristă și alte persoane afiliate acesteia din țări membre ale UE, în timp ce se afla pe teritoriul Poloniei.

Persoana, care se află acum într-un centru de detenție pentru străini din estul Poloniei, este acuzată că ar fi oferit sprijin financiar membrilor Daesh din Siria.

Sursă articol: visegradgroup.eu

Sursă foto: nato.int

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.