Potrivit jurnaliștilor The New York Times, Statele Unite și-au avertizat aliații în legătură cu o posibilă incursiune rusă pe teritoriul ucrainean, iar oficialii serviciilor de informații americane și britanice sunt tot mai convinși că liderul de la Kremlin vrea să preia controlul asupra unei porțiuni și mai mari din teritoriul Ucrainei, după ce în martie 2014 Federația Rusă a anexat Peninsula Crimeea, relatează Digi24.

Oficialii americani din domeniul informațiilor i-au avertizat pe aliați că nu au la dispoziție prea mult timp pentru a împiedica Rusia să întreprindă acțiuni militare în Ucraina. Ei le cer țărilor europene să colaboreze cu Statele Unite pentru a adopta un pachet de măsuri economice și militare care să descurajeze Moscova, au declarat pentru NYT oficiali americani și europeni.

Rusia nu a decis încă ce intenționează să facă cu trupele pe care le-a desfășurat în apropierea granițelor Ucrainei, au declarat oficialii americani, dar această masare de trupe este luată în serios de Statele Unite, care nu cred că este o cacealma.

Americanii fac schimb de informații cu europenii

Avril Haines, directoarea serviciilor naționale de informații din SUA, a mers la Bruxelles în această săptămână pentru a le împărtăși ambasadorilor NATO ce informații au americanii despre situația din Ucraina și despre o posibilă intervenție militară rusă în această țară. Întâlnirea era planificată de mai mult timp și s-a referit și la alte probleme, dar îngrijorările tot mai mari legate de Rusia s-au numărat printre amenințările pe termen scurt discutate, au declarat surse informate.

Statele Unite au făcut un schimb de informații și cu Ucraina. Vineri, generalul Mark Milley, șeful Statului Major, a vorbit cu generalul-locotenent Valeri Zalujni, comandantul armatei ucrainene, despre „activitatea îngrijorătoare a Rusiei în zonă”.

Tot vineri, Avril Haines s-a întâlnit la Varșovia cu premierul Mateusz Morawiecki și cu alți oficiali polonezi pentru a discuta despre securitatea pe flancul estic al NATO. Întâlnirile, a precizat guvernul polonez, au avut loc la cererea Statelor Unite.

Ce mai vrea Vladimir Putin de la Ucraina

Serviciile secrete americane și britanice sunt din ce în ce mai convinse că Vladimir Putin are în vedere o acțiune militară pentru a prelua controlul asupra unei porțiuni mai mari din Ucraina sau pentru a destabiliza țara suficient de mult astfel încât să poată instala un guvern pro-Moscova.

Oficiali americani din serviciile de informații le-au spus aliaților că Putin este frustrat de procesul de pace inițiat de Franța și Germania în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a instrumentat rebeliunea separatistă din estul Ucrainei.

Unii foști oficiali spun că Putin ar putea urmări acum să asigure o punte de legătură terestră între estul Ucrainei și Crimeea.

Analiștii americani mai cred că liderul de la Kremlin vede următoarele luni ca fiind momentul cel mai bun pentru a acționa.

Oficialii americani și aliați au tras un semnal de alarmă și în aprilie, când Moscova și-a consolidat forțele în apropierea graniței cu Ucraina. Dar acumularea actuală de forțe, ce pare să implice mai multe trupe și armament sofisticat, a generat tot mai multe îngrijorări, mai ales că Rusia a bruiat dronele de supraveghere ucrainene. Ostilitatea a crescut și de când Ucraina a folosit una dintre dronele sale de fabricație turcească pentru a ataca un fief separatist, ceea ce a determinat Rusia să trimită avioane.

Kremlinul ține Europa în șah cu arma energetică

Odată cu plecarea cancelarului german Angela Merkel de pe scena mondială, există mai puțină presiune asupra Ucrainei pentru a face concesii. Pe de altă parte, creșterea prețurilor la energie a făcut ca Europa să devină mai dependentă de livrările ieftine de gaz rusesc, pe măsură ce iarna se apropie și rezervele de gaz din Europa scad și mai mult. Teama de a pierde accesul la energia rusă ar putea face Europa reticentă în a adopta sancțiuni mai dure dure împotriva Kremlinului, cred americanii.

Rusia a început deja să se joace cu aprovizionarea cu energie în Europa, a declarat un oficial occidental de la Bruxelles, citat de NYT. Atunci când prețurile la energie cresc, a arătat oficialul, Vladimir Putin simte că are mai multă libertate de acțiune. Iar cu prețuri mărite și livrări limitate, Rusia are mai mulți bani pentru a-și finanța operațiunile militare, potrivit unor foști și actuali oficiali.

Ce vor americanii de la aliații europeni

Americanii doresc să creeze o „rețetă comună” de acțiuni pe care Statele Unite și Europa le-ar putea lua, în cazul în care Rusia ar acționa împotriva Ucrainei pe cale militară. Chiar dacă există părți ale economiei rusești care nu au fost supuse sancțiunilor, Statele Unite vor trebui să obțină sprijin în Europa pentru ca noile măsuri să fie eficiente.

Îngrijorarea tot mai mare cu privire la intențiile Rusiei vine după ce William Burns, directorul CIA, a fost recent la Moscova, la cererea președintelui Biden, pentru a transmite un avertisment în privința vreunei potențiale acțiuni împotriva Ucrainei. Oficialii americani au spus Moscovei că folosirea forței pentru a intimida Ucraina sau pentru a ocupa și mai mult teritoriu este inacceptabilă și va provoca o reacție puternică din partea Occidentului.

Potrivit NYT, există persoane competente care cred că Rusia nu ia în serios amenințarea Occidentului cu un răspuns dur.

Diversiunea Belarus și precauțiile necesare

Țările NATO, mai spune un oficial occidental, trebuie să fie conștiente pe de altă parte de faptul că criza din Belarus și deplasarea de trupe la granița cu Ucraina au loc în același timp.

Putin este foarte agil”, a declarat Jim Townsend, fost oficial cu rang înalt al Pentagonului. „Îi place să provoace diversiune. Așa își face jocul. Toți ochii sunt ațintiți asupra graniței cu Belarus. Între timp, el pregătește tot ce ar fi necesar pentru a intra în Ucraina”, a avertizat Townsend.

Pe de altă parte, orice răspuns la desfășurările Rusiei ar trebui să fie calibrat cu atenție pentru a evita escaladarea situației și punerea în pericol și mai mult a Ucrainei, sunt de părere oficialii americani și europeni. „Trebuie să fim pregătiți să fim duri”, a spus Townsend. „Nu trebuie să mergem să bombardăm ceva. Dar trebuie să fim inteligenți în modul în care ne arătăm capacitatea militară”, a arătat fostul oficial al Pentagonului.

Dacă noi, Occidentul, nu arătăm că suntem solidari și pregătiți să acționăm împreună, atunci riscul ca Kremlinul să facă o eroare de calcul teribilă crește”, a avertizat și generalul Ben Hodges, fostul comandant al trupelor americane din Europa.

Sursă foto: Getty Images

Sursă video: YouTube/ BBC News

VEZI ARTICOLUL:  CONCURS EDITORIAL

1 COMENTARIU

  1. […] Testele făcute de ruşi, precum şi anunţul războinic făcut prin intermediul televiziunii de stat pun paie pe un foc ce arde deja mocnit la graniţa cu Ucraina. Casa Albă acuză Rusia că a mobolizat 94.000 de soldaţi la frontiera cu Ucraina şi că se pregăteşte o invazie. De partea cealaltă, SVR, serviciul rus de externe, afirmă că Washingtonul nu face altceva decât să creeze “isterie” vorbind despre o presupusă invadare a Ucrainei. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.