Comitetul Militar al Uniunii Europene explorează căi de consolidare a clauzei de apărare colectivă în scopul îmbunătățirii interoperabilității armatelor europene, în contextul reorientării SUA către regiunea Asia-Pacific.
La nivelul UE există o clauză de apărare colectivă, reglementată în articolul 42 alineatul (7) din Tratatul privind Uniunea Europeană. Textul juridic, intrat în vigoare în 2009, prevede că „dacă o țară a UE este victima unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte țări ale UE au obligația de a o ajuta și a o sprijini prin toate mijloacele de care dispun”.
Totuși, clauza de apărare colectivă a UE este considerată mult mai slabă decât cea a NATO întrucât în cazul celei dintâi se precizează că „angajamentele și cooperarea în acest domeniu vor fi în concordanță cu angajamentele asumate în temeiul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, care, pentru statele membre ale acesteia, rămâne fundamentul apărării lor colective și cadrul pentru punerea în aplicare a acesteia”.
23 dintre cele 27 de state membre ale UE fac parte de asemenea și din NATO. Clauza de apărare colectivă a blocului comunitar a fost activată o singură dată, după atentatul terorist din Paris de pe 13 noiembrie 2015.
Generalul austriac Robert Brieger, liderul Comitetului Militar al UE, le-a cerut decidenților politici ai statelor membre să definească mai bine art. 42 alin. (7), inclusiv prin delimitarea mai precisă a sarcinilor UE și NATO în materie de apărare. De asemenea, acesta a mai cerut îmbunătățirea mobilității militare de-a lungul continentului și protejarea infrastructurii critice.
În prezent, UE încearcă să reducă dependența militară față de statele membre și să consolideze apărarea continentului prin creșterea investițiilor în acest domeniu. Comisia Europeană plănuiește ca în următorii patru ani să fie investite peste 800 de miliarde de euro.
