Banca Mondială propune Guvernului să păstreze pensiile militare în forma actuală, în cadrul reformei pensiilor speciale. Instituția spune că o propunere de scădere a benefiicilor ar putea declanșa un exod al cadrelor militare, într-un moment în care există o zonă de război aproape de România, arată un document obținut de Economedia.
Reforma pensiilor speciale din România este un jalon din PNRR care trebuie adoptat până la finalul acestui an, iar Banca Mondială este consultantul însărcinat să propună reforme.
„Considerăm că pensiile militare îndeplinesc deja cerințele Jalonului 215 și propunem să nu se ia în considerare acum o nouă reformă a pensiilor militare. Mediul extern este foarte diferit în prezent față de momentul negocierii PNRR. Lumea s-a schimbat la 24 februarie 2022, când Rusia a atacat Ucraina. Astăzi există o zonă de război nu departe de granița României cu Ucraina, iar toate țările care se învecinează cu Ucraina trebuie să mențină un nivel ridicat de pregătire militară. Nu trebuie făcut nimic acum care să pună în pericol forța și pregătirea militară”, arată Banca Mondială, în propunerea sa.
Conform instituției internaționale, orice propunere de reducere semnificativă a drepturilor sau a beneficiilor planului de pensii militare ar putea declanșa un exod al ofițerilor experimentați și al altor cadre militare.
„Există o cohortă mare de militari activi care au îndeplinit deja condițiile de pensionare anticipată și care ar putea alege să se pensioneze și să își înceapă pensia în orice moment. Orice reducere ar putea, de asemenea, să îngreuneze atragerea de noi recruți pentru a se înrola în armată. Acest lucru este deja mai dificil decât la începutul anului 2022 din cauza amenințării sporite a unui război regional sau global. Ar fi extrem de nerezonabil să ne așteptăm ca orice stat membru care se învecinează cu Ucraina să propună o reducere a beneficiilor de pensii militare care ar putea declanșa o scădere a pregătirii militare”, arată instituția.
Banca Mondială mai arată că un alt factor care trebuie luat în considerare este faptul că, spre deosebire de alte pensii de serviciu, au existat reforme recente ale sistemului de pensii militare, deși acestea au fost finalizate înainte de semnarea acordului PNRR. În 2017, limita pentru beneficiile pensiilor militare a fost redusă de la 80% la 65% din salariul brut și, în același timp, militarii au început să plătească o contribuție de 25% la buget pentru a contribui la finanțarea pensiilor lor.
„Guvernul ar trebui să aibă în vedere o revizuire atentă a condițiilor în care militarii și polițiștii pot ieși la pensie anticipată, precum și modificări ale acestor hotărâri de guvern”, mai arată Banca Mondială.
În concluzie, recomandarea Băncii Mondiale este să nu aibă loc o schimbare a pensiilor militare.
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro