Procurorii federali din Elveția au pus sub acuzare un cetățean kosovar și o persoană cu dublă cetățenie, elvețiană și nord-macedoneană, pentru răspândirea ideologiei grupării teroriste Statul Islamic. Ei sunt suspectați că au realizat îndoctrinarea, finanțarea și recrutarea organizației locale a unei „grupări teroriste kosovare”.
Cei doi au fost arestați în 2022, fiind la momentul respectiv suspectați de simpatie pentru Statul Islamic. Ei ar fi încercat să obțină sprijin și fonduri pentru o grupare care să destabilizeze Kosovo și să obțină controlul asupra teritoriului, pentru a introduce legea islamică, Sharia.
Acuzațiile care le sunt aduse sunt de participare într-o grupare teroristă, mituirea unor oficiali publici și spălare de bani. Procesul va fi judecat de către Curtea Federală Criminală din Bellinzona, care se află imediat sub Curtea Spuremă Federală din Lausanne din punct de vedere al autorității sale legale.
În temeiul legislației elvețiene, cei doi se bucură de prezumția de nevinovăție până la încheierea procesului, în urma epuizării tuturor căilor de atac, sau a constatării vinovăției lor. Statul alpin, care are o politică de neutralitate, a reușit până acum să evite extremismul violent care a afectat alte țări vest europene în ultimul deceniu.

