vineri, aprilie 25, 2025

Armata indiană va cumpăra un nou lot de 72.000 de puști de asalt din SUA

Share

Pe fondul tensiunilor crescânde la granița cu China, armata indiană urmează să achiziționeze alte 72.000 de puști de asalt Sig Sauer 716 din SUA, scrie DNA India.

Comanda pentru cel de-al doilea lot de puști de asalt vine după ce primul (tot de  72.000 de modele) a fost deja livrat forțele indiene pentru a fi folosit de trupele din Comandamentul de Nord și din alte zone operaționale.

Armata indiană a primit primul lot de puști de asalt Sig Sauer pentru a-și spori operațiunile de contra-terorism. Acestea au fost achiziționate prin programul de achiziții rapide.

Noile puști vor înlocui actualul sistem indian de arme mici (INSAS) de 5,56 x 45 mm, utilizate de armată și fabricate local de către Uzinele Ordnance.

Cele aproape 150.000 de arme de asalt urmează a fi folosite pentru operațiuni de combatere a terorismului, precum și pentru securitatea și controlul la frontieră. De asemenea, pentru a acoperi necesarul forțelor armate, vor fi produse la fabrica Amethi, în colaborare cu Rusia, modele ale AK-203.

În plus, ministerul indian al apărării a mai comandat 16.000 de mitraliere ușoare din Israel pentru a-și acoperi deficitul.

Sursă foto: topwar.ru

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: