Potrivit Ministerului Apărării al Arabiei Saudite, loviturile au vizat grupări care operează din Irak, care au lansat drone asupra instalațiilor petroliere din estul regatului. Operațiunea a fost desfășurată sub coordonarea Comandamentului Central al Statelor Unite (CENTCOM). CENTCOM spune că bombardamentele sunt un răspuns la peste 30 de atacuri cu drone desfășurate în ultimele două zile, care au fost coordonate de Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice din Iran (IRGC). Teheranul a negat orice implicare în atacuri.
Forțele de Mobilizare Populară (PMF), o coaliție de grupări paramilitare, care în teorie fac parte din armată irakiană, dar defapt răspund liderului suprem din Iran, au fost principalele formațiuni lovite. PMF au anunțat că doi membri i-au fost răniți, după ce un bombardament aerian a lovit cartierul său general din orașul Basra, în sudul Irakului. Basra se află la doar 35 de kilometri de frontiera cu Kuweit și 165 de Arabia Saudită, toate fiind țări care găzduiesc baze militare americane.
Prim-ministrul Irakului, Ali al-Zaidi, a ordonat deschiderea unei anchete privind atacurile cu drone. al-Zaidi a afirmat că Irakul nu va permite ca teritoriul său să fie folosit pentru lansarea de atacuri împotriva statelor vecine. De la începutul războiului cu Iranul, irakienii au fost mai degrabă implicați involuntar în lupte. Au avut loc lovituri iraniene asupra nordului țării și capitalei Bagdad, dar și atacuri ale coaliției conduse de SUA, împotriva milițiilor afiliate Iranului, cum este PMF, sau Hezbollah. Aceasta este însă prima dată când Arabia Saudită a bombardat vecinul său nordic.
Sursă foto: Anadolu Ajansi

