Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, propune un proiect de ordonanță de urgență care prevede, între altele, dublarea indemnizației de detașare a militarilor, actualizarea soldelor de la 1 iulie, plata majorată cu 75% pentru orele suplimentare.

Principalele prevederi ale proiectului de OUG:

– acordarea indemnizației de delegare/detașare în cuantum dublu personalului militar, polițiștilor, polițiștilor de penitenciare și personalului civil care participă la misiuni de instrucție, exerciții militare/polițienești, trageri și aplicații, în tabere sau în poligoane, cu o durată mai mare de 24 de ore, pe teritoriul României, la o distanţă mai mare de cinci kilometri de localitatea în care îşi au locul permanent de muncă, pentru care specificul activităţilor nu permite înapoierea la sfârşitul zilei de lucru în localitatea în care îşi au locul permanent de muncă.

– stabilirea cuantumului brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie pentru personalul din instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, începând cu data de 1 iulie 2022, la nivelul salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, pentru anul 2022.

Posibilitatea actualizării, începând cu data de 1 iulie 2022, a cuantumului soldei de grad/salariului gradului profesional deținut pentru personalul militar, polițiști și polițiștii de penitenciare.

– având în vedere că în unitățile Ministerului Apărării Naționale personalului care execută muncă suplimentară peste programul normal de lucru, pentru asigurarea serviciului de luptă permanent, activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut, precum și în situații de urgență, nu i se poate acorda timp liber corespunzător din cauza deficitului de personal, se propune compensarea acestor activități cu o majorare de 75% din solda de funcție/salariul de funcție cuvenite, proporțional cu timpul lucrat în aceste condiții. De aceleași prevederi urmează să beneficieze și personalul din instituțiile de apărare și securitate națională care desfășoară activități similare.

– soldaţii şi gradaţii profesionişti vor avea dreptul la o compensaţie lunară pentru chirie de până la 50% din solda de funcție, în condiții similare cadrelor militare în activitate. Cuantumul concret al compensației va fi stabilit prin hotărâre de Guvern, la propunerea ministrului apărării naţionale, având ca bază criterii noi, aplicabile în mod similar, echitabil și sustenabil pentru toate categoriile de personal militar.

Conform unui comunicat al MApN remis, vineri, presei, ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a semnat marți, 24 mai, proiectul de ordonanță de urgență prin care se propune actualizarea și îmbunătățirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării și asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naționale și din celelalte instituții din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

„Pentru atingerea obiectivului strategic de a oferi României armata performantă de care are atâta nevoie în aceste momente, pe lângă asigurarea echipamentelor de ultimă generație, care au început deja să intre în dotarea structurilor militare române, este esențial să ne concentrăm și pe îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili din ministerul nostru, precum și ale familiilor lor. Performanța profesională de înalt nivel trebuie motivată prin condiții de muncă la nivelul celorlaltor armate din ‚țările membre ale NATO, printr-un sistem de salarizare decent și prin asigurarea drepturilor financiare în mod echitabil, care să reflecte importanța misiunilor pe care acești oameni le au”, a declarat Vasile Dîncu, citat în comunicat.

Ministrul precizează că, din analizele efectuate la nivelul MApN, precum și din discuțiile pe care le-a purtat cu personalul ministerului în unitățile pe care le-a vizitat în primele șase luni de mandat, „a rezultat cu claritate că există deficite importante de personal, că avem probleme serioase în ceea ce privește retenția personalului de înaltă specializare. În lipsa unor măsuri oportune și eficiente, aceste probleme se vor agrava în timp”.

„Nu doar contextul de securitate, ci mai ales respectul pe care îl datorăm militarilor de carieră și personalului civil din Armata României și din întregul sistem național de securitate pentru sacrificiile pe care le fac zi de zi, ne obligă să acționăm acum. Acest proiect de ordonanță de urgență este doar un prim pas în atingerea acestui deziderat”, mai afirmă Vasile Dîncu.

Sursă foto: Ministerul Apărării Naționale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.