marți, octombrie 13, 2026

Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre UE

Share

Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, va participa, în zilele de 27 şi 28 mai, la Lisabona, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale Uniunii Europene, informează MApN într-un comunicat.

Evenimentul va debuta joi, 27 mai, în prezenţa Secretarului General al NATO, Jens Stoltenberg, cu o cină de lucru ce va avea ca temă stadiul și progresele parteneriatului UE-NATO în lumina proceselor de reflecţie pe care le derulează cele două organizaţii – Busola Strategică şi NATO 2030. De asemenea, discuţiile vor aborda şi apropiata aniversare a semnării Declaraţiei UE – NATO de la Varşovia, din anul 2016.

Principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii de vineri vizează Busola Strategică, cu accent pe pilonul privind capabilitățile, precum și parteneriatul UE-Africa pentru pace și securitate, sesiune în cadrul căreia vor participa și reprezentanți al organizațiilor regionale africane, precum și ai ONU.

Sursă foto: realitatea.net

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: