Guvernul Suediei a solicitat parlamentului (Riksdag) aprobarea unor noi desfășurări militare în sprijinul NATO, pentru anul 2027. Planul include staționarea de trupe în Finlanda și Letonia, precum și apărarea antiaeriană a Poloniei, îneplinită în prezent cu avioane de vânătoare suedeze.
Aeronavele ar trebui să fie înlocuite de un sistem Patriot începând cu decembrie, care să rămână în Polonia măcar în prima jumătate a anului 2027. Tot în aceeași perioadă se dorește trimiterea de soldați, ca parte a Grupurilor de Luptă Avansate ale NATO din Finlanda și Letonia.
Suedia conduce deja Grupul din Finlanda, bazat în orașul nordic Rovaniemi. Practic, Stockholmul are rolul principal în organizarea și coordonarea forței multinaționale staționate acolo. Pentru context, Grupul de Luptă Avansat din România este bazat la Cincu și condus de Franța.
Proiectul de lege care a fost înaintat Riksdag de către guvernul suedez include și posibilitatea de participare la alte operațiuni NATO din 2027. Pe lângă desfășurile terestre și aeriene deja discutate, guvernul suedez cântărește trimiterea de nave de luptă către Comandamentul Maritim Aliat (MARCOM).
Sursa foto: Bloomberg

