Rumen Radev a făcut afirmația joi la Bruxelles, în timpul summitului de două zile al liderilor europeni, la care participă și președintele Nicușor Dan. Justificându-și punctul de vedere, Radev a afirmat: „Știți care este problema noastră în Europa în acest moment? Prețurile ridicate la combustibili. Apreciem orice măsură care reduce prețurile la combustibili și ne garantează competitivitatea.”
Săptămâna trecută, președintele american Donald Trump a relaxat sancțiunile privind importurile de motorină rusească până în aprilie 2027. Poziția generală a liderilor europeni, precum cancelarul german Friedrich Merz, sau premierul suedez Ulf Kristersson, este contra relaxărilor lui Trump. Politica Uniunii Europene este că orice măsură care slăbește presiunea economică asupra Rusiei, lungește războiul din Ucraina.
Tot joi, Radev a mai afirmat și că nu este de acord cu atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, sau atacurile Rusiei asupra centralelor electrice ucrainene, referindu-se la altă inițiativă a președintelui SUA. Acum patru zile, Trump a anunțat un armistițiu energetic între Rusia și Ucraina. Apoi, Trump i-a cerut specific președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra rafinăriilor rusești, sugerând și că ar vrea să fie înlocuit. Zelenski a declarat că operațiunile vor continua, întrucât Rusia nu a respectat din prima zi armistițiul.
Separat, Rumen Radev și Nicușor Dan au abordat tema atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră, cerând sprijin din partea NATO și UE. Reamintim că în ultimele două săptămâni au avut loc atacuri cu drone asupra mai multor nave comerciale aflate în largul României și Bulgariei, rezultând și în două scufundări, din care una cu pierderea întregului echipaj. După ce marți au fost atacate două nave pe coasta Bulgariei, miercuri și joi au fost lovite alte două în largul României.
Sursă foto: Bloomberg

