marți, octombrie 13, 2026

Ucraina lansează cel mai mare atac cu drone asupra Moscovei, în ultima zi a alegerilor din Rusia

Share

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat că apărarea antiaeriană rusă a interceptat peste 1.600 de drone ucrainene începând de sâmbătă seara, dintre care 450 se îndreptau spre capitală. Numărul de drone îl face cel mai mare atac ucrainean asupra Moscovei de la începutul războiului, în 2022.

Principalul obiectiv vizat a fost Rafinăria de Petrol MNPZ, situată în partea de sud-est a capitalei ruse. Uzina fusese lovită de mai multe ori de atacuri ucrainene, cel mai semnificativ în iunie 2026. Sobianin a declarat că o dronă a lovit și o clădire rezidențială, însă nu a raportat victime. Aeroporturile din Moscova au fost închise.

În regiunea Moscova (care înconjoară capitala, fiind comparativă geografic cu județul Ilfov față de București), guvernatorul Andrei Vorobiov a declarat că două persoane au fost ucise în atacuri separate. În suburbia Ramenskoe, o dronă a provocat un incendiu la un bloc de 21 de etaje, forțând evacuarea a aproximativ 400 de locatari.

În ultimele trei zile au avut loc primele alegeri parlamentare organizate în Rusia de la începutul invaziei Ucrainei, în 2022

Atacul a avut loc în ultima zi a alegerilor parlamentare din Rusia. Kremlinul a prezentat alegerile drept o demonstrare a unității naționale față de conflict, deși opoziția anti-război fusese complet exclusă. Partidul Rusia Unită al lui Vladimir Putin este preconizat să câștige cele mai multe locuri în Duma de Stat. Sobianin a acuzat Ucraina că a ales în mod deliberat momentul atacului pentru a perturba alegerile.

Bombardamentele au avut loc în pofida declarațiilor președintelui SUA, Donald Trump, că Rusia și Ucraina au convenit să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice. Atacarea Moscovei a avut loc în paralel cu continuarea loviturilor rusești asupra Ucrainei. Forțele Aeriene Ucrainene au anunțat că Rusia a lansat azi 138 de drone, ducând la moartea a patru persoane, inclusiv trei copii.

Surse foto: France 24, Moscow Times

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: