Germania este simultan cea mai mare economie a Uniunii Europene și al patrulea cel mai mare contribuabil la NATO. Berlinul are un interes declarat în apărarea Flancului Estic, deci în caz de criză, are nevoie de forțe capabile să parcurgă distanțe mari și să ajungă rapid în Țările Baltice, Polonia, sau România.
Armata Germană (Bundeswehr) a conceput Forțele Medii tocmai pentru a satisface această cerință. Ele ocupă spațiul dintre formațiunile ușoare, care sunt mobile, dar fără putere de foc și unitățile grele, care sunt puternice, dar încet de desfășurat. Bundeswehr descrie Schakal drept „coloana vertebrală” a noilor Forțe Medii.
Schakal are la bază Boxer, un vehicul blindat pe opt roți. Configurația îi permite să parcurgă distanțe mari pe șosea, fără să se bazeze deloc pe infrastructura feroviară, asociată desfășurării acelor forțe grele, echipate cu blindate pe șenile, sau tancuri.

Practic, Schakal are turela fără echipaj a blindatului șenilat Puma, pusă pe șasiul unui Boxer mai ușor. Ideea este ca Forțele Medii, echipate cu Schakaluri, să poată fi desfășurate rapid, păstrând în același timp capacitatea de a lupta împotriva unui adversar puternic odată ajunse pe câmpul de luptă.

Ca armament, Schakal este echipat cu un tun automat de 30 mm, o mitralieră de 5.56 mm și rachete antitanc MELLS, pe lângă sisteme antidronă. Bundeswehr a avut o comandă inițială de 150 de vehicule. Încă 35 sunt achiziționate acum printr-un contract cu Rheinmetall, iar primele Schakaluri vor fi livrate începând cu 2027.
Surse foto: Militranyi, DGAP, Stern

