marți, octombrie 13, 2026

SUA confirmă că pentru prima dată, un F-16 ucrainean a doborât un Su-35 rusesc

Share

Confirmarea a venit din partea Șefului Statului Major al Statelor Unite, generalul Dan Caine. Declarațiile făcute de Caine în fața Comisiei de Însușiri a Senatului SUA, corespund unui incident petrecut pe 8 iulie, în care un avion de vânătoare rusesc Su-35S a fost pierdut în zona liniei frontului.

Su-35 este cel mai nou avion de vânătoare folosit în luptă de Federația Rusă, fiind pe bună dreptate temut de piloții ucraineni; deși avionul său Su-57 este mai avansat, Rusia deține un singur escadron, care nu a fost vreodată trimis în Ucraina

Confruntarea a început cu un F-16 ucrainean, care lansa bombe planante, când a fost interceptat de un Su-35S rusesc. În timp ce avionul rusesc se pregătea să-și distrugă ținta, a fost prins într-o ambuscadă de alte două F-16 ucrainene care zburau la altitudine joasă, în formație de escortă.

În paralel, un sistem antiaerian Patriot al Ucrainei, care era desfășurat lângă linia frontului, a început să țintească și el spre aparatul rusesc. Astfel, avionul Su-35S a fost atacat simultan din mai multe direcții cu rachete AIM-120 AMRAAM lansate de F-16-uri și cu o rachetă PAC-2 GEM-T lansată de bateria Patriot.

Un F-16 american, demonstrând lansarea unei racehte AIM-120 AMRAAM

Fiindu-i imposibil să evite atacurile simultane, aeronava rusească a fost lovită și s-a prăbușit în apropierea orașului Svatove, oblastul Luhansk, la aproximativ 42 de kilometri în spatele frontului rusesc. Pilotul a reușit să se catapulteze din avion și a fost recuperat ulterior de un elicopter Mi-8.

Elicopter Mi-8 rusesc, similar cu cel folosit în operațiunea de salvare

Doborârea este inedită, pentru că luptele aer-aer au fost foarte rare în războiul din Ucraina. În plus, avioanele F-16 operate de Ucraina sunt variante mai vechi, echipate cu radarul APG-66, din anii ’70, capabil să detecteze avioane inamice la distanțe de doar 150 de kilometri. Su-35S este avantajat masiv, fiind echipat cu Irbis-E, care poate detecta ținte la distanțe de până la 400 de kilometri

Astfel, acest incident ridică la nouă numărul de avioane Su-35 distruse de la începutul războiului. Șase dintre acestea au fost eliminate de sisteme antiaeriane ucrainene, iar alte două de foc accidental rusesc. Data trecută când un Su-35 fusese pierdut, a fost pe 7 iunie 2025, când unul a fost doborât în oblastul Kursk din Rusia.

Surse foto: Army Recognition, Defense News, TWZ

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: