marți, octombrie 13, 2026

Bombardamente israeliene în Liban anulează negocierile de pace dintre SUA și Iran

Share

Armata israeliană (IDF) a anunțat vineri că a lovit peste noapte 80 de poziții ale Hezbollah și a ucis zeci de membri ai grupării. IDF susține că a răspuns la aparente încălcări ale armistițiului negociat între Statele Unite și Iran, care a intrat în vigoare miercuri. Potrivit autorităților israeliene, operațiunile continuă până în prezent.

Agenția Națională de Știri a Libanului (NNA) a relatat despre luptele și bombardamentele din sudul țării, raportând minim 18 persoane ucise. Partea israeliană a anunțat că patru din militarii săi, inclusiv un comandant de batalion, au fost uciși în confruntări.

Noile lupte complică eforturile diplomatice de încheiere a conflictul mai amplu dintre Iran și Statele Unite. Negocieri pe teme tehnice erau planificate pentru acest sfârșit de săptămână între oficialii americani și iranieni la complexul turistic Bürgenstock, din cantonul Nidwalden al Elveției.

Acestea au fost inițial amânate, după ce Teheranul a refuzat să își trimită delegația din cauza operațiunilor militare israeliene în Liban. Ministerul elvețian de Externe a confirmat mai apoi anularea negocierilor, după ce vicepreședintele american JD Vance și-a anulat și el vizita.

Iranul a susținut constant că armistițiul convenit cu Washingtonul se aplică pe toate fronturile, inclusiv în Liban, unde Hezbollah rămâne unul dintre principalii aliați regionali ai Teheranului. Poziția Israelului este însă că va trebui să continue operațiunile militare, pentru a contracara atacuri ale Hezbollah asupra nordului Israelului. Proporțional vorbind, Libanul a fost mult mai des lovit decât Israelul în timpul acestui conflict intermitent, care durează de trei ani.

Reacția Președintelui american Donald Trump a fost fermă: „Ne așteptăm la o încetare completă a focului pe toate fronturile. Încurajăm pe toată lumea din Orientul Mijlociu să își mențină angajamentul pentru a permite negocierilor noastre să se desfășoare în mod frumos.” Râmâne de văzut dacă Israelul va respecta cerințele, iar dacă o continuare a luptelor va afecta negativ relația dintre Trump și Premierul israelian, Benjamin Netanyahu.

Sursa foto: The Washington Post

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: