Japonia a anunțat că va relaxa restricțiile privind exportul de echipamente militare letale. O nouă lege pune capăt limitărilor autoimpuse în 1976. „Acestă decizie a fost luată într-un moment în care schimbările mediului de securitate din jurul țării noastre se accelerează”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului nipon, Minoru Kihara, adăugând că „ea asigură securitatea Japoniei, contribuind în același timp la pacea și stabilitatea regională, pe lângă cea a comunității internaționale”.
Conform prim-ministrei Sanae Takaichi, exporturile de echipamente letale vor fi permise numai sub condiția ca statele beneficiare să se angajeze că le vor utiliza în conformitate cu Carta ONU. Japonia a introdus pentru prima dată restricții privind exporturile sale de armament în 1967, culminând cu o interdicție totală în 1976. Ulterior, o revizuire din 2014 a permis exporturile militare din cinci categorii neletale: căutare și salvare, transport, supraveghere, sisteme de avertizare și echipamente pentru deminare.
Susținătorii susțin că legea va întări relațiile Japoniei cu aliații săi și va stimula creșterea economică. Cu toate acestea, majoritatea populației pare să fie împotriva noii politici. Un sondaj realizat de televiziunea de stat NHK a arătat că 53% din respondenți se opun exportului de arme letale, în timp ce doar 32% erau de acord. Identitatea niponă de după Al Doilea Război Mondial este strâns legată de faptul că Japonia a fost singura țară din istoria umanității care a fost bombardată nuclear de un inamic. Cultura japoneză tinde așadar cu mult spre pacifism, iar criticii spun că noua lege riscă să submineze tocmai această moștenire.
Sursa Foto: Mainichi Shimbun

