Reforma de pensionare pentru militari și polițiști este în plin avânt, sub eticheta reducerii “pensiilor speciale”, atât de nepopulare în cadrul societății românești. Putem spune că este însă chiar adevărată această etichetare?
Până la urmă, principala diferență dintre pensiile civile și cele militare era posibilitatea de pensionare cu 10 ani mai devreme. Acest punct de divergență este mai mult decât logic, dacă se iau în calcul riscurile meseriilor: expunerea zilnică la pericol în cazul polițiștilor, care nu știu niciodată cât de violentă va fi următoarea lor intervenție, dar și a militarilor, care trebuie să se supună constant presiunii fizice și vor fi garantat în prima linie atât în cazul unei invazii, cât și a unei situații de criză.
La toate aceste riscuri, care sunt luate ca atare drept parte a fișa postului, se adaugă și restricții suplimentare: limitarea implicării politice, absența dreptului la grevă, interzicerea întreprinderii de afaceri economice. Rezultatul? Angajații din sistemul de apărare sunt complet dependenți de sumele acordate de stat, nevând dreptul să genereze venituri altcumva, dar nici nu-și pot exprima opiniile liber democratic, la fel ca ceilalți cetățeni.
Cumulate, toate aceste dezavantaje ar putea fi compensate de beneficiile pensiilor militare. Ele riscă însă să fie și ele eliminate, din cauza etichetării în categoria mai mare a “pensiilor speciale”. Poate o analiză comparativă cu situația mai largă din NATO ne poate ajuta să elucidăm dacă pensiile militare sunt îndradevăr speciale, sau defapt banale.
Compensația monetară
În primul rând, pensiile din România pentru militari și polițiști sunt echivalentul a 80% din media aritmetică a salariilor din ultimele 12 luni de activitate înaintea retregerii. La nivel european, țări precum Italia și Belgia oferă exact același procent ca în cazul României, 80%, în timp ce Turcia oferă un beneficiu și mai mare, de 85%. Țările europene cu cele mai puternice armate, adică Franța, Germania și Polonia, oferă toate un procent puțin mai mic decât cel românesc, de 75%.
La nivelul mai larg al NATO, se pot observa și alte sisteme. În Marea Britanie de exemplu, pensia unui militar este egală cu cel mai mare salariu din ultimii 3 ani, iar în Statele Unite, ea rezultă din media aritmetică a salariilor cele mai mari primite în ultimii 3 ani. Situația pensiilor militare din România este deci complet conformă procentual cu restul NATO, iar o tăiere ne-ar pune chiar sub medie față de aliații nosștri.
Vârsta de pensionare
În al doilea rând, vârsta standard de pensionare pentru toate cadrele militare ale României a fost ridicată încă din anul 2023 de la 60, la 65 de ani, printr-un proces care se va întâmpla treptat, începând cu anul 2031 și terminându-se în 2035.
În paralel, situația celor mai puternice țări din cadrul NATO stă astfel: Marea Britanie permite o vârstă maximă de pensionare la 60 de ani, Franța la 63 de ani, iar Statele Unite la 64 de ani. În cazul Germaniei, Poloniei, Italiei și Spaniei, numai generalii pot rămâne în funcție până la vârsta de 65 de ani, ceilalți ofițerii având o vârstă medie de pensionare de 62-63 de ani.
Concluzia? Ridicarea vârstei de pensionare militară din România ne plasează desupra limitei tuturor aliaților noștri de seamă, totul în numele redresării economice. Desigur, înbunătățirea situației țării noastre este în interesul oricărui cetățean, însă reforma pensiilor militare ar trebuie să fie tratată cu mai mult tact. Scopul guvernului trebuie să fie întărirea armatei și poliției, mai ales în contextul războiului de la granița noastră, iar principala problemă pe care o avem este lipsa de personal.
Să ne punem deci în locul unui om pe care statul român ar vrea să-l atragă către cariera militară: un puști de 18 ani, tocmai absolvent de liceu. El știe că dacă alege să lucreze până la capăt în sistemul de apărare, va trebui să dedice următorii 47 de ani meseriei, urmând să primească la sfârșit o sumă care procentual e conformă cu cea europeană, dar în realitate se bazează pe media românească, de trei ori mai mică. Oare se va îndrepta el către armată sau poliție, sau va alege în schimb varianta mai lejeră și bine plătită, lucrând în mediul privat?
Sursa foto: Batalionul 341 Infanterie „Rechinii Albi”

