Unitatea a fost constituită în ultimele săptămâni și joacă un rol central în apărarea de noapte a regiunii Kiev, împotriva dronelor și rachetelor rusești. Până acum, escadrila include doar aviatori ucraineni, americani și olandezi. Sursele militare ucrainene afirmă că printre aceștia se află doi piloți americani, ambii cu experiență de luptă în Orientul Mijlociu (unul dintre ei activând specific în Afganistan) și piloți olandezi, absolvenți ai unor cursuri aeriene de prestigiu.
Piloții străini servesc în baza unui contract de șase luni, dar au posibilitatea unei prelungiri la expirarea acestuia. Ei nu sunt integrați formal în structura Forțelor Armate ale Ucrainei, nu dețin grad militar și nu figurează în registrele oficiale. Ucrainenii indică faptul că piloții occidentali pot utiliza mai eficient unele sisteme avansate ale aeronavei F-16, datorită experienței anterioare. Aici pot fi incluse capsulele de țintire avansată Sniper, un upgrade introdus în 2014, care extinde distanța la care un F-16 poate ataca o țintă inamică.
Personalul ucrainean ar avea competențe parțiale în operarea unui astfel de echipament, datorită faptului că programul de instruire accelerată a fost introdus abia după ce aeronavele F-16 au fost promise Kievului, în 2023. Majoritatea piloților ucraineni au fost pregătiți în Europa, în cadrul Coaliției de Antrenament F-16. Inițial, piloții erau instruiți în Franța și Marea Britanie, dar după fondarea centrului de pregătire de la Baza Aeriană 86 Fetești, procesul a fost mutat exclusiv în România. Pentru antrenarea ucrainenilor sunt folosite 18 avioane F-16 donate de Olanda, dar care se află tehnic vorbind în componența Forțelor Aeriene Române.
Implicarea unor piloți occidentali experimentați fusese discutată încă de la momentul în care a fost anunțat transferul primelor avioane F-16 către Ucraina. În total, Olanda, Norvegia, Danemarca și Belgia, s-au angajat să furnizeze Kievului 87 de aeronave F-16. Majoritatea avioanelor promise au fost deja livrate, principala problemă în utilizarea lor se datora lipsei personalului, pentru că Ucraina avea doar piloții instruiți în Europa. Această abordare a redus utilizarea eficientă a aeronavelor livrate, din cauza termenelor comprimate de instruire și a experienței reduse de luptă pe sisteme vestice.
Sursa foto: Forțele Aeriene Ucrainene

