marți, octombrie 13, 2026

Tensiuni pe coasta persană: petrolier american urmărit de nave iraniene în Strâmtoarea Hormuz; grupul de luptă al unui portavion doboară o dronă iraniană în Marea Arabiei

Share

Petrolierul, identificat ca având numele Stena Imperative, naviga prin strâmtoarea care separă Iranul de Peninsula Arabă și se afla la aproximativ 30 de kilometri nord de Oman, când trei perechi de ambarcațiuni mici, înarmate, aparținând Corpului de Gardă al Revoluției Islamice din Iran (IRGC), s-au apropiat de navă.

Ambarcațiunile iraniene au încercat să contacteze petrolierul prin radio și au solicitat oprirea acestuia. Echipajul nu s-a conformat și și-a continuat ruta planificată, fiind în continuare urmărit de iranieni. Statele Unite au răspuns trimițând o navă militară pentru a escorta petrolierul până la destinație.

Agenția de presă iraniană Fars, care a citat oficiali militari anonimi, a relatat că o navă ar fi intrat în apele teritoriale iraniene fără permisiune. Autoritățile citate au spus că vasul a fost avertizat și ulterior a părăsit zona „fără să aibă loc vreun incident de securitate deosebit”.

În schimb, datele furnizate de platforma open-source MarineTraffic, care cataloghează poziția tuturor navelor comerciale de pe planetă, au indicat că Stena Imperative a rămas în zona economică a Omanului pe toată durata tranzitului și nu a intrat în apele teritoriale iraniene. Incidentul este o dovadă clară a tensiunilor crescute dintre Washington și Teheran.

Președintele Donald Trump a avertizat încă din decembrie că Statele Unite ar putea lansa asupra Iranului o lovitură militară similară cu bombardamentele de pe 22 iunie 2025. El a invocat reprimarea sângeroasă a protestelor și oprirea negocierilor privind programul nuclear iranian drept motive pentru lovituri.

Săptămâna trecută, IRGC a amenințat că va bloca Strâmtoarea Hormuz dacă Statele Unite vor lansa un atac asupra Iranului. În plus, Gardienii Revoluționari au desfășurat exerciții militare în Strâmtoare de-a lungul weekendului.

La ordinul lui Trump, grupul de luptă al portavionului american USS Abraham Lincoln este actualmente în drum spre Iran și se află la 800 de kilometri de Strâmtoarea Hormuz. Un avion F-35 decolat de pe portavion a interceptat tot astăzi o dronă iraniană care părea să se îndrepte spre grup. Oficialii americani au spus că decizia a fost luată exclusiv din considerente de autoapărare.

Datorită contextului tensionat, trimisul special Steve Witkoff și ministrul de externe iranian Abbas Araghchi sunt programați să negocieze vineri la Istanbul. Strâmtoarea Hormuz este punctul prin care trec 25% din a transporturile mondiale de petrol, ceea ce face orice confruntare în interiorul ei o amenințare serioasă pentru economia internațională.

Surse foto: The Wall Street Journal

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: