Autor: Raul-Ștefan Iagăr, student al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București
Într-o declarație adresată Brigăzii 27 de Infanterie Montană, Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat implementarea unui nou program de serviciu militar voluntar destinat tinerilor. Conform spuselor sale, acest program ar trebui să vină ca un răspuns în fața ”amenințărilor accelerante” de pe scena globală. În același timp, planul urmărește obiectivul de a dubla numărul de rezerviști ai armatei franceze, de la 47.000 la 100.000, până în anul 2030.
În discursul său, Macron a descris planul drept ”inspirat din practicile partenerilor europeni”, acesta fiind într-adevăr asemănător cu noile programe de voluntariat germane, daneze, sau poloneze. Schimbările în practicile de recrutare ale tinerilor, cât și creșterea cheltuielilor militare la 64 de miliarde de euro pentru 2027, relevă o perioadă de transformare semnificativă în cadrul Forțelor Armate Franceze, necesară pentru adresarea amenințărilor de securitate actuale.
Programul de 10 luni, destinat tinerilor francezi de 18 și 19 ani, prevede pregătirea lor în Franța Metropolitană, cu o posibilă desfășurare numai pe teritoriul francez, fie el continental, sau unul din teritoriile de peste mări din componența sa, precum Guiana, Martinique, sau Réunion. Tinerilor le este oferit un venit stabil și posibilitatea de a rămâne în corpul armat, a trece în rezervă sau a se întoarce la viață civilă după finalizarea stagiului.
În total, implementarea acestui plan ar trebui să coste 2 miliarde de euro, Macron numindu-l astfel un ”efort semnificativ și necesar”. În același discurs, susținut la Baza Militară din Varces, aflată la baza Munților Alpi, Președintele Macron a spus că întoarcerea la serviciul militar obligatoriu la aproape trei decenii de când acesta a fost abolit de Președintele Jacques Chirac, nu corespunde cu nevoile actuale ale armatei franceze.
În fundalul acestui anunț important pentru restructurarea forțelor armate, dezbaterea din cadrul societății franceze a luat avânt săptămâna trecută, în momentul în care Șeful Statului Major al Armatei Franceze, Generalul Fabien Mandon, a declarat public faptul că ”Ceea ce ne lipsește… este tăria de caracter să acceptăm suferința pentru a proteja ceea ce suntem […] Franța trebuie să accepte pierderea copiilor săi”.
Discursul său a stârnit numeroase critici, făcând astfel necesară intervenția Președintelui la postul de radio RTL pentru a explica replica: ”Trebuie absolut și imediat să risipim orice idee confuză care sugerează că ne vom trimite tinerii în Ucraina”. Acesta este și motivul pentru care în cadrul planului anunțat de Macron la Varces, este menționată specific desfășurarea voluntarilor exclusiv pe teritoriul Franței.
Sursa foto: BBC

