Israelul a confirmat și introducerea unor pauze regionale ale operațiunilor militare, pentru a permite livrarea ajutoarelor. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au anunțat că orice convoi umanitar va putea circula între orele 06:00 și 23:00 în zonele Al Mawasi, Deir al-Balah și orașul Gaza propriu-zis. Toate acestea sunt accesibile doar dinspre mare, sau Israel. IDF a declarat că măsurile vor permite ONU să livreze nepărtinit alimente, apă și medicamente, susținând și că avioanele sale au parașutat deja șapte pachete de ajutor conținând făină, zahăr și diverse conserve.
Cu toate acestea, situația din teren rămâne gravă. Ministerul Sănătății din Gaza a raportat că alți 6 palestinieni au murit duminică din cauza malnutriției, ridicând la 133 numărul oficial al deceselor cauzate de foamete până în prezent, majoritatea în ultimele câteva săptămâni. Tot duminică, oficialii medicali au anunțat și că cel puțin 9 palestinieni au fost uciși și 54 răniți, după ce forțele israeliene au deschis focul în apropierea unui punct de distribuție a ajutoarelor umanitare din centrul orașului Gaza.
Organizațiile internaționale și guvernele străine au criticat în mod repetat Israelul pentru restricțiile impuse asupra livrării ajutoarelor destinate populației din Gaza, numărând în prezent peste două milioane de persoane. Șeful Biroului ONU pentru Coordonarea Afacerilor Umanitare și Ajutorului de Urgență, Tom Fletcher, a salutat cu prudență anunțul, afirmând că echipele de pe teren vor „face tot ce pot pentru a ajunge la cât mai mulți oameni înfometați în intervalul orar și regiunile respective.”
Totuși, există și sceptici. Philippe Lazzarini, directorul agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), a precizat că deține echivalentul a 6.000 de camioane de ajutor umanitar blocate în Iordania și Egipt, care nu au permisiunea de a intra în Israel, cerându-i prim ministrului Benjamin Netanyahu să „ridice complet blocada, să deschidă porțile și să garanteze circulația în siguranță.” Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, a calificat criza din Gaza drept „foamete în masă cauzată de om.”
Israelul a susținut mereu că distribuirea ajutoarelor este responsabilitatea exclusivă a agențiilor internaționale, care trebuie să evite ca proviziile lor să fie deturnate de Hamas. Convoaiele umanitare din Gaza s-au transformat adesea în scenele unor tragedii. La fel cum a fost cazul în incidentul de duminică, mulți palestinieni care încercau să obțină hrană au fost uciși de-a lungul timpului în apropierea zonelor de distribuire a ajutoarelor. Martorii dau vina pe trupele israeliene, care susțin însă că trag doar focuri de avertisment, acuzând Hamas că ar provoca morțile.
Sursa foto: ABC News

