Armata rusă a ocupat patru sate ucrainene aflate lângă frontieră, în regiunea Sumî. Avansul a avut loc după ce președintele Vladimir Putin a ordonat crearea unei zone tampon la granița dintre cele două state, pentru a împiedica incursiuni ucrainene dincolo de aceasta. Regiunea Sumî se învecinează cu regiunea Kursk, care a fost obiectul luptelor dintre cele două state în a doua jumătate a anului trecut și în primele luni ale lui 2025.
Între timp, campania de bombardamente ale armatei ruse, care a escaladat în ultimele zile, dă semne de încetinire. Rusia a ridicat de la sol în ultimele două zile doar 60 de aparate de zbor fără pilot. Spre comparație, de vineri până duminică, au fost lansate aproximativ 900 de drone împotriva Ucrainei. Acest lucru l-a determinat pe președintele american Donald Trump să spună despre omologul său rus că „a devenit complet nebun”.
Deși SUA au încercat să negocieze în ultimele luni o încetare a focului între cele două țări vecine, luptele continuă. Pe 16 mai, reprezentanții Ucrainei și ai Rusiei s-au întâlnit pentru prima oară în ultimii trei ani față în față, în Turcia. Discuțiile nu au adus rezultate notabile, singurul acord fiind cu privire la un schimb de prizonieri, care a fost realizat între timp.
Cele două părți ar urma să pregătească memorandumuri care să cuprindă planuri pentru pace. Totuși, trimisul pentru Ucraina al SUA, Keith Kellogg, a susținut că Rusia nu a trimis încă documentul pe care liderul de la Kremlin l-a promis celui de la Casa Albă în cadrul unui apel telefonic de pe 19 mai. Între timp, oficialii de la Ankara s-au oferit să găzduiască noi negocieri între beligeranți.

