Organizațiile pentru drepturile omului acuză Hamas că a suprimat violent disidența, a reprimat protestele în zonele pe care le controlează, în timp ce îi închide și îi torturează pe criticii săi.

Palestinienii din Fâșia Gaza au organizat o rară acțiune de protest împotriva grupării militante, cerând ca aceasta să pună capăt războiului și să părăsească regiunea. Evenimentul are loc la o săptămână după ce Israelul a reluat operațiunile militare împotriva Hamas.

Începute inițial în nordul teritoriului, pe parcursul zilei manifestațiile s-au extins inclusiv până la orașul Khan Younis, aflat în sud. În imaginile care au început să circule pe internet se pot vedea suporteri ai Hamas care încearcă să disperseze mulțimile.

Solicitările manifestanților nu au fost unitare. Unii protestatari au cerut în general încetarea războiului cu Israelul, în timp ce alții au acuzat deschis Hamas pentru declanșarea conflictului și au cerut grupului să părăsească Gaza.

În 2005, Israelul s-a dezangajat unilateral din Fâșia Gaza, retrăgându-și armata și desființând așezările ilegale înființate acolo. Un an mai târziu, Hamas a câștigat alegerile parlamentare, dar nu a obținut majoritatea. Mișcarea nu a susținut un acord de împărțire a puterii cu Fatah, gruparea care a controlat anterior enclava palestiniană, iar în 2007 a preluat complet puterea în regiune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.