marți, octombrie 13, 2026

Rusia numește un nou ambasador pentru Statele Unite după 2 ani cu postul neocupat

Share

Rusia a anunțat astăzi numirea diplomatului Alexandr Darciev în funcția de ambasador către Statele Unite. Darciev a ocupat diverse funcții importante în Ministerul rus de Externe începând cu 1992, fiind numit recent drept director al departamentului Ministerului pentru America de Nord. Acesta îl va înlocui pe Anatoli Antonov, care tehnic vorbind era ambasador din 2017, dar a fost rechemat în Rusia de președintele Vladimir Putin în octombrie 2022.

Numirea sa este o consecință directă a ultimei runde de discuții diplomatice dintre SUA și Rusia, care a avut loc la Istanbul joi. Întâlnirile se deosebesc de discuțiile anterioare pentru că nu au abordat doar situația Ucrainei, fiind destinate să rezolve diverse probleme diplomatice dintre cele două țări. Acestea au avut loc prin intermediari, din moment ce ambele părți își expulzaseră personalul diplomatic în timpul administrației președintelui Joe Biden, printr-o acțiune reciprocă.

Numirea lui Darciev, care de altfel a condus partea rusească în timpul discuțiilor diplomatice purtate săptămâna aceasta, sugerează că atât Moscova, cât și Washingtonul, sunt dispuse să treacă peste ultimii 3 ani de tensiuni. Pe lângă reactivarea ambasadelor, temele abordate au inclus și restabilirea traficului aerian direct între cele două țări. Ministrul de Externe rus a catalogat printr-un comunicat că discuțiile au fost “substanțiale și tranzacționale”.

Sursa foto: NDTV

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: