Administrația prezidențială lucrează pentru a accelera acordarea unui pachet de ajutor de 9 miliarde de dolari Ucrainei înainte ca Președintele Joe Biden să părăsească funcția. Se vrea ca această măsură să aibă loc loc înainte de inaugurarea Președintelui Donald Trump, care va avea loc pe 20 ianuarie. „Administrația intenționează să împingă legislația […] pentru a pune Ucraina în cea mai puternică poziție posibilă”, a declarat un oficial de rang înalt al administrației sub condiția anonimatului. Trump, care a fost critic față de asistența acordată de Biden Ucrainei, a ridicat întrebări cu privire la viitorul sprijin pentru guvernul lui Volodimir Zelenski. Cu o Casă Albă controlată de Republicani, dar mai ales un potențial Senat și o Cameră a Reprezentanților de aceeași culoare politică, sprijinul SUA pentru Ucraina este incert începând cu luna ianuarie. În prezent, cele două camere legislative ale Congresului American sunt controlate cu o marjă mică de către Republicani, drept consecință a alegerilor simultane de pe 5 noiembrie.
Congresul a aprobat anterior o parte semnificativă din ajutorul de 9 miliarde de dolari, cu 4,2 miliarde rămași după ce 2,8 miliarde au venit din proiecte de lege anterioare, iar alți 2 miliarde au fost alocați pentru achiziții de noi arme. Acest sprijin va oferi Ucrainei muniții și arme esențiale, inclusiv rachete antitanc Javelin, dar și artilerie de 155 mm. De asemenea, Kievul ar urma să primească rachete GMLRS pentru utilizarea în sistemele HIMARS. Întrebat despre ajutorul pentru Ucraina, liderul Republican al Senatului, Mitch McConnell, a refuzat să comenteze, concentrându-se pe rezultatele alegerilor. Trump a insistat că Rusia nu ar fi invadat Ucraina dacă ar fi fost el în funcție și a sugerat o rezolvare rapidă a conflictului odată ce va prelua pârghiile puterii. Viitorul Vicepreședinte J.D. Vance și-a exprimat însă opunerea față de acordarea de noi ajutoare Ucrainei, cerând ca fondurile guvernamentale să fie alocate doar pentru problemele interne ale SUA. Având în vedere aceste schimbări de la Washington, pachetul de ajutor accelerat al lui Biden ar putea fi unul dintre ultimele mari eforturi de asistență americană pentru Ucraina.
Sursa foto: Europa Liberă





