marți, octombrie 13, 2026

Armata libaneză trage pentru prima dată în IDF de la declanșarea invaziei, iar UNIFIL refuză să se retragă

Share

Armata libaneză a anunțat că a ripostat pentru prima dată împotriva israelienilor ieri, după ce IDF a ucis doi soldați libanezi în aceeași zi. Armata libaneză a confirmat că a răspuns doar după ce un atac israelian a lovit una dintre pozițiile sale din sudul Libanului. „Un soldat a fost omorât după ce inamicul a vizat un post al armatei din zona Bint Jbeil, în sud, iar personalul de la post a răspuns sursei de foc”, a declarat un ofițer al armatei libaneze într-un comunicat. Incidentul a marcat a treia ucidere a unui soldat libanez de când a început invazia, pe 1 octombrie.

Mai devreme în aceeași zi, un alt soldat a fost ucis, iar altul rănit, când IDF a bombardat o operațiune de evacuare care se întâmpla în satul Taybeh. Crucea Roșie Libaneză a raportat că patru dintre voluntarii săi au fost de asemenea răniți în atac. Primul soldat libanez care a fost ucis în cadrul confruntărilor era prezent la punctul de control din zona Wazzani, aproape de graniță, fiind prins într-un atac aerian israelian din noaptea de luni-marți, în perioada preliminară a invaziei.

Forțele de menținere a păcii ale Națiunilor Unite își mențin pozițiile de-a lungul frontierei de sud a Libanului, în ciuda cererii Israelului de a evacua anumite zone înainte de operațiunea sa terestră împotriva forțelor Hezbollah. Conform lui Jean-Pierre Lacroix, Secretarul General Adjunct al Oraganizației Națiunilor Unite pentru Operațiuni de Menținere a Păcii, misiunea ONU din Liban, cunoscută sub acronimul UNIFIL, continuă să fie principalul canal de comunicare între IDF și armata libaneză.

Lacroix a subliniat importanța acestui rol, declarând: „Forțele de menținere a păcii colaborează cu partenerii locali pentru a face tot ce este posibil în scopul protejării populației.” UNIFIL joacă un rol critic și în gestionarea tensiunilor dintre Israel și Hezbollah, prin canalele sale de comunicații deschise. Lacroix a afirmat și că ambele părți sunt obligate să asigure siguranța forțelor ONU, chiar și pe măsură ce conflictul se intensifică.

Sursa foto: Middle East Monitor

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
4,321CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: