Mai multe explozii care au implicat pagere purtate de membri ai Hezbollah în Liban și Siria au ucis cel puțin nouă persoane și au rănit peste două mii de oameni astăzi în jurul orei 15:30. Exploziile au avut loc aproape simultan, ceea ce a stârnit speculații că incidentele au reprezentat un atac coordonat și sofisticat. Atât oficialii guvernului libanez, cât și cei ai Hezbollah, au acuzat Israelul de orchestrarea acestor atacuri. Se pare că exploziile au vizat membri Hezbollah și indirect, alte persoane aflate în zone cu o prezență puternică a miliției palestiniene, cum sunt sudul Beirutului și valea Bekaa din Liban, sau capitala Siriei, Damasc. Printre cei răniți se numără și ambasadoarea Iranului în Liban, Mojtaba Amani, care a fost tratată pentru răni superficiale cauzate de una dintre explozii. Ministrul libanez al Sănătății, Firas Abiad, a confirmat că cel puțin 2.750 de persoane au fost rănite în atacuri, dintre care 200 se află în stare critică. Majoritatea rănilor victimelor au fost concentrate în jurul feței, mâinilor și abdomenului. Hezbollah a anunțat că doi dintre membrii săi se numără printre cei decedați și a acuzat Israelul că ar fi comis o „agresiune criminală.”

Metoda exactă care a fost aplicată pentru cauzarea exploziilor rămâne neclară. Experți explozibili au speculat că Israelul ar fi putut sabota dispozitivele înainte de a fi livrate către Hezbollah, sau că un impuls electronic ar fi putut fi folosit pentru a declanșa exploziile de la distanță, prin detonarea bateriilor cu litiu. Martori oculari au raportat că pagerele ar fi sunat înainte de atacuri, ceea ce ar fi crescut probabilitatea ca proprietarii să fi încercat să răspundă, atrăgându-i în raza exploziilor. Membrii Hezbollah și-au schimbat recent telefoanele mobile cu pagere, după avertismentele liderului lor, Hassan Nasrallah, despre posibilitatea ca Israelul să le urmărească mișcările prin intermediul dispozitivelor mobile, motiv pentru care pagerele implicate în explozii aparțineau unui tip nou-achiziționat, pe care Hezbollah nu îl mai folosise anterior. Oficialii israelieni au refuzat să comenteze asupra incidentului, deși exploziile au avut loc la doar câteva ore după ce Shin Bet a declarat că a dejucat o tentativă a Hezbollah de a asasina un fost oficial de securitate al său, folosind un dispozitiv exploziv detonat de la distanță.

Sursa foto: Reuters

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.