Ministerul Apărării transmite în mod oficial românilor din întreaga țară despre acțiunile de ultimă oră, care sunt desfășurate în mod oficial in țara noastră în momentul de față, iar asta pentru că în județele Vrancea și Vaslui se derulează exercițiul de mobilizare MOBEX VN-VS-23, conform autorităților române.
Ministerul Apărării explică de ce sunt realizate aceste exerciții de mobilizare în România, dar și ce fel de impact au ele, astfel că este important ca toți românii să știe la ce să fie atenți, mai ales ca vor fi trimise ordine de mobilizare pentru cei care trebuie sa participe la aceste exerciții în perioada următoare.
“În perioada 2 – 7 octombrie, în județele Vrancea și Vaslui se desfășoară ,,Exerciţiul de mobilizare pentru verificarea stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare – MOBEX VN-VS-23”, condus de Ministerul Apărării Naţionale, în cooperare cu Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Exercițiul, cel mai mare de acest tip planificat, organizat și executat în ultimii ani, se defășoară în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război și ale art. 4, lit. f), pct. 9 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Exerciţiile de mobilizare se planifică şi se organizează periodic în toate judeţele, în baza Planului verificării stadiului pregătirii populaţiei, economiei şi teritoriului pentru apărare prin exerciţii şi antrenamente de mobilizare, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în anul premergător desfăşurării acestora.
Pe timpul exerciţiului, rezervişti cu domiciliul în județul Vrancea, respectiv în județul Vaslui, cuprinşi în planurile de mobilizare, vor fi chemați la unități militare în vederea desfăşurării unor activităţi specifice de pregătire, potrivit prevederilor legale în vigoare.
Informații suplimentare pentru județul Vrancea: Miercuri, 4 octombrie, în poligonul de tragere Bogza se va desfășura o secvență de antrenament cu militarii rezerviști.”
Potrivit MApN, cadrul legal privind pregătirea populaţiei pentru apărare prevede că rezerviştii au obligaţia să participe la antrenamentele şi exerciţiile de mobilizare, la solicitarea structurilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.
„Refuzul de a primi ordinul de chemare şi neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare constituie contravenţie, conform art. 80 alin. (1) lit. a) şi lit. h) din Legea nr. 446/2006. Totodată, angajatorii au obligaţia de a asigura prezenţa rezerviştilor care au calitatea de salariaţi la aceste structuri, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum 5 zile, pe baza unei adeverinţe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006„, se explică în comunicatul MApN.





