NATO și-a mobilizat forțele aeriene de peste 400 de ori pentru a intercepta avioane care se apropiau în mod periculos, în 2020, marea lor majoritate fiind aparate ruse.

Cifrele, anunțate luni (28.12.2020) de Alianță, se încadrează în trendul înregistrat în ultimii ani, al creșterii numărului de zboruri ale Rusiei în proximitatea perimetrului NATO.

„În acești ultimi ani, am constatat o creștere a nivelului de activitate aeriană militară rusă în proximitatea frontierelor alianței”, a declarat Oana Lungescu, purtătoarea de cuvânt a NATO.

În 2020, forțele aeriene ale NATO în Europa au interceptat 350 de zboruri ale avioanelor militare ruse – o creștere „moderată” în raport cu cele 300 de interceptări de acest fel din 2019, a mai informat organizația.

Avioanele militare ruse reprezintă o provocare pentru sistemele de apărare occidentale dintr-o serie întreagă de motive.

„Adeseori, avioanele militare ruse nu transmit un cod transponder care să indice poziția și altitudinea lor, nu anunță un plan de zbor sau refuză să comunice cu controlorii de trafic aerian, ceea ce prezintă un risc potențial pentru avioanele de linie civile”, se mai arată în comunicatul NATO.

Norvegia anunța cu puțin timp în urmă că propriul său contingent NATO efectuase 41 de misiuni de interceptare până la jumătatea lunii septembrie.

În toată Europa, NATO dispune de patruzeci de radare de supraveghere aeriană și centre de informare. Șaizeci de avioane se află în serviciu permanent pentru a răspunde apelurilor aeronavelor aflate în pericol sau potențialilor intruși în spațiul aerian.

Sursă foto: shutterstock.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.