Pentagonul a anunțat miercuri seară că 1.000 de soldați americani vor fi trimiși „în zilele următoare” din Germania în România și alți circa 2.000 în Polonia pentru a asigura securitatea aliaților din Europa de Est în fața amenințărilor Rusiei.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John F. Kirby, a mai spus că dacă e nevoie, SUA va trimite trupe suplimentare pe Flancul estic al NATO. Trupele vor fi sub comandă americană. Pentagonul a anunțat public decizia după ce președintele Joe Biden a aprobat miercuri, în mod oficial, trimiterea de trupe americane în Europa de Est, inclusiv în România.

Răspunsul lui Klaus Iohannis

Președintele României, Klaus Iohannis, salută anunțul de astăzi al Statelor Unite ale Americii referitor la desfășurarea, în România, a unui Batalion de tip Stryker cu 1.000 de militari americani. Acest anunț concretizează decizia făcută publică deja de Președintele Statelor Unite, Joseph R. Biden, în luna ianuarie 2022, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Decizia SUA dovedește soliditatea Parteneriatului Strategic pe care România îl are cu Statele Unite și este în consonanță cu hotărârea NATO, în ansamblu, de a întreprinde toate acțiunile necesare menite să sporească apărarea statelor aliate și să crească securitatea la Marea Neagră, transmite președintele României.

Răspunsul autorităților de la Moscova

Rusia a calificat decizia Statelor Unite de a trimite 3.000 de militari suplimentari în Europa de Est drept ”nejustificată, distructivă, care creşte tensiunile militare şi reduce marja pentru decizii politice„, transmite Agerpres, care citează AFP.

Între timp,  noi imagini din satelit sugerează că Rusia a crescut gradul de pregătire a desfăşurărilor sale militare în Belarus, Crimeea şi în vestul Rusiei prin aducerea de mai mult personal şi trupe, a semnalat miercuri agenția Reuters.

O acumulare militară rusă în apropiere de frontiera cu Ucraina a alimentat temeri că Rusia ar avea în vedere un atac împotriva ţării vecine, ceea ce Moscova neagă.

Potrivit părţii ruse, trupele şi tehnica transferate în Belarus, în nordul Ucrainei, au ca scop manevre comune.

Sursă foto: Getty Images

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.