luni, martie 17, 2025

Spionaj cibernetic, dezinformare și recesiune economică post-pandemie

Share

În urmă cu doi ani, mai mulți economiști au prezis o recesiune globală în 2020. Pandemia globală de COVID-19 continuă să împingă într-un mod agresiv lumea în ceea ce pare a fi o recesiune profundă, dar efectele încă nu sunt cu adevărat vizibile. Întreprinderile concediază muncitori, reduc salarii sau chiar se închid.

Aceste acțiuni au fost anticipate pentru firmele care își desfășoară activitatea în industrii cu impact puternic, precum cele din zona de retail, turism, servicii financiare și imobiliare. Cu toate acestea, acțiuni de acest gen sunt adoptate de către firme dintr-o gamă variată de domenii, inclusiv din cel al tehnologiei. De exemplu, Tesla a anunțat tăierea salariilor angajaților și a fost nevoită să suspende producția temporar.

Actuala criză medicală pune companiile în fața unor provocări economice fără precedent, dar a creat, de asemenea, și un nivel extraordinar de ridicat al riscurilor din sfera cibernetică. Riscurile crescute sunt prezente nu numai datorită numărului semnificativ de persoane care lucrează de acasă, ci și pentru că statele se apropie mai mult de o recesiune, fapt ce le determină să apeleze la spionaj cibernetic în încercarea de a se poziția mai bine din punct de vedere politic, economic și industrial în perioada post-pandemie ce va veni. Indiferent de industria în care activează, proprietatea intelectuală a oricărei organizații va fi probabil o țintă prețioasă pentru hackerii sponsorizați de guverne străine.

Indiferent de ce caută aceștia – know-how din zona de producție, planuri de fabricație, brevete, cercetare sau secrete comerciale – guvernele străine pot recurge la mijloace nu tocmai etice de a intra în posesia unor informații industriale și comerciale critice pentru a-și îmbunătăți poziția economică internă și pentru a-și valorifica avantajele, concomitent cu impunerea de costuri suplimentare adversarilor. Grupurile de hackeri ruși și chinezi au deja o istorie îndelungată de implicare în astfel de operațiuni.

Grupurile de hackeri sponsorizate de guverne, în special cele care obțin finanțare de la Moscova și Beijing, profită deja de pandemie pentru a-și spori activitățile de spionaj pe tot globul. Recent, au fost raportate acțiuni ale deja celebrului grup chinez APT41, care a lansat una dintre cele mai ample campanii de spionaj cibernetic ale unui actor chinez din ultimii ani. Atacurile au vizat sectorul medical, inclusiv cel farmaceutic, dar și alte domenii, precum cel al serviciilor bancare, mass-media, telecomunicații și cel al organizațiilor non-profit. Deși astfel de industrii sunt predispuse constant la acțiuni de spionaj, cu atât mai mult sunt expuse acum când se prefigurează perioade dificile din punct de vedere economic.

Mulți susțin că drepturile de proprietate intelectuală sau datele industriale ale unei organizații sunt țintele principale ale hackerilor susținuți de guverne. Cu toate acestea, datele non-industriale pot fi, de asemenea, de mare valoare pentru a-și valorifica avantajul și poziția politică. Aceste date pot include comportamentul general din mediul online al publicului, ce poate oferi guvernelor adversare o perspectivă asupra sentimentului față de statul-țintă, permițând astfel inamicului să planifice și să orchestreze mai eficient campanii de dezinformare și propagandă. Aceste campanii sunt puse în practică, de regulă, pentru a diminua credibilitatea și încrederea cetățenilor în autoritățile statale și, astfel, pot fi modelate evoluțiile politice.

Spionajul cibernetic este o activitate pe care se bazează campaniile eficiente de dezinformare online. Grupările de criminali cibernetici chinezi și ruși au derulat acțiuni de pionierat în utilizarea sistematică a operațiunilor de dezinformare în social media. Atât China, cât și Rusia au încercat să promoveze teorii conspiraționiste în plină pandemie, cu scopul de a discredita guvernele occidentale, pentru a crea confuzie, frică și pentru a polariza societatea în privința acțiunilor decidenților.

Întrucât pandemia de coronavirus continuă să perturbe profund economia globală, dezbaterile privind schimbările de putere la nivel mondial și reformarea ordinii internaționale încep deja să aibă loc. Ca atare, nu trebuie să ignorăm ambițiile hegemonice ale Beijingului, manifestate încă de dinainte de pandemie, și nici cele ale Kremlinului de a redeveni un jucător important în Europa Centrală și de Est și nu putem decât să anticipăm o creștere a acțiunilor acestora inclusiv în ceea ce privește campaniile de spionaj în spațiul cibernetic.

Sursă foto: rebaltica.lv

Mai multe știri

4,612FaniÎmi place
431CititoriConectați-vă
342CititoriConectați-vă
1,324AbonațiAbonați-vă

Ultimele articole: