Un eveniment extrem de important va avea loc în perioada 29 – 30 noiembrie 2022 în România. La București, se vor reuni toți miniştrii afacerilor externe ai statelor membre NATO. Ministerul Afacerilor

Evenimentul va fi găzduit, în numele României, de ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu şi reprezintă prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe Flancul Estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei, de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei , la 24 februarie 2022.

”La Palatul Parlamentului, unde va avea loc reuniunea, pregătirile sunt în linie dreaptă, iar importanţa organizării acestei reuniuni şi găzduirea sa la Bucureşti sunt puse în evidenţă şi pe străzile capitalei”, precizează MAE.

Potrivit instituţiei, drapelele României şi cel al NATO sunt arborate la Arcul de Triumf şi pe principalele artere ale Bucureştiului. De asemenea, logo-ul Reuniunii este prezentat pe panouri electronice din oraş.

În plus, Arcul de Triumf este iluminat în culoarea albastră.

În mijloacele de transport STB rulează un material informativ ce prezintă pe scurt rolul NATO.

Aceasta este prima reuniune în acest format organizată de România de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică şi al doilea eveniment formal NATO de nivel înalt găzduit de România, după Summitul de la Bucureşti din 2008.

Jens Stoltenberg și Antony Blinken vor veni la Bucureşti

Şeful NATO, Jens Stoltenberg, va ajunge, luni, la Bucureşti pentru a găzdui reuniunea, alături de ministrul Bogdan Aurescu. Stoltenberg va fi primit de preşedintele Klaus Iohannis. Și secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, va veni la București. Anunțul oficial a fost făcut de către Departamentul de Stat al SUA.

Secretarul de stat Antony J. Blinken se va deplasa la Bucureşti, România, în perioada 28-30 noiembrie, unde va participa la reuniunea miniștrilor de Externe ai NATO. Reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO se va axa pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, pe punerea în aplicare a noului Concept strategic al NATO, inclusiv pe provocările din partea Republicii Populare Chineze, pe securitatea energetică, pe protecţia infrastructurilor critice şi pe eforturile NATO de dezvoltare a capacităţilor şi de consolidare a rezilienţei în Bosnia şi Herţegovina, Georgia şi Moldova”, a transmis sursa citată.

Oficialii Departamentului de Stat au precizat că, în timp ce se află la Bucureşti, secretarul Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia – We the People – 25 de ani de parteneriat strategic – care celebrează momentele cheie ale parteneriatului dintre SUA şi România începând cu 1997.

Secretarul Blinken va avea întâlniri separate cu preşedintele României, Klaus Iohannis, cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi va participa la un dineu de lucru cu ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba”, a mai transmis Departamentul de Stat.

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai NATO, eveniment găzduit de Aurescu

Reuniunea miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre NATO va avea loc, marţi şi miercuri, la Bucureşti, evenimentul fiind găzduit, în numele României, de ministrul Bogdan Aurescu. Totodată, luni şi marţi, tot la Bucureşti va avea loc Reuniunea Liderilor de la München (Munich Leaders Meeting – MLM).

Ministerul Afacerilor Externe este co-organizator al acestui eveniment care constituie formatul restrâns al Conferinţei de Securitate de la München (Munich Security Conference – MSC).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.