NATO este prin definiție o entitate transoceanică, preocupată mai ales cu susținerea unor linii logistice eficiente de-a lungul Atlanticului, care împarte țările-membre între două continente. Printre măsurile stabilite la Summit-ul de la Vilnius de pe 11-12 iulie 2023 se numără și ideea menținerii a 300.000 de soldați ai Alianței în stare de alertă maximă, care să poată interveni în cazul transformării conflictului ucrainian într-unul european. Din acest punct de vedere provine problema ajungerii pe continent a contingentului american, cu tot cu materialul aferent. Deși mijloacele aeriene oferă posibilitatea deplasării rapide de trupe, capacitatea limitată de transport înseamnă că muniția, echipamentul și majoritatea soldaților vor fi mereu aduși în Europa pe căi maritime în cazul unui conflict extins, urmând ca mai apoi să fie transportați prin artere logistice către zona Alianței cea mai apropiată conflictului, aici în Europa de Est.
Astfel, principala problemă pe care NATO a început să o abordeze este crearea unor coridoare terestre, pentru a aproviziona potențiala linie a frontului din România, Polonia și statele Baltice. Punctele de plecare sunt multiple, începând din Olanda, Belgia, Germania, Grecia și Turcia, însă punctul de convergență este aproape mereu același – țara noastră. România este până la urmă membrul NATO cel mai apropiat de actuala zonă de conflict, iar deși Finlanda, Estonia, Lituania, Letonia și Polonia împart cu noi poziția de frontiere estice ale Alianței, România se află în poziția cea mai bună pentru crearea bazelor de aprovizonare pentru Ucraina.
Rotterdam, Antwerp și Hamburg sunt porturile europene care se ocupă de cel mai mare volum comerical în prezent, însă toate au în comun problema a aproximativ 1000 de kilometri care se află între ele și punctele-terminus unde trebuie să ajungă materialele și personalul militar. După cum s-a putut observa în timpul conflictului ucrainian, Federația Rusă este mai mult decât dispusă să lovească arterele logistice și depozitele unui stat adversar folosind rachete, riscul fiind exacerbat în cazul NATO de imposibilitatea apărării unei rute atât de lungi cu sisteme antiaeriene. Soluția este scurtarea rutelor. Porturile Pireu din Grecia și Izmit din Turcia se află pe locurile 4 și 7 relativ la volumul comerical gestionat de state-membre NATO din Europa și se află la doar 700 de kilometri de granița româno-ucrainiană. În cazul neutralizării porturilor vulnerabile nord-europene, Pireu și Izmit în combinație cu alte porturi mai mici din Italia și Balcani vor trebui să preia majoritatea sarcinii aprovizionării, motiv pentru care dezvoltarea arterelor logistice din Sudul Europei către România a obținut o valoare strategică însemnată pentru Alianță.
Sursa foto: The New York Times
