Un proiect de lege elaborat de Ministerul Muncii și care vizează reforma pensiilor speciale și de serviciu va intra marți, 20 decembrie, pe circuitul de avizare între ministere și ar urma să fie adoptat de guvern săptămâna viitoare, anunță G4Mediacare citează surse guvernamentale.

După adoptarea în guvern, proiectul de lege va fi trimis în Parlament pentru dezbateri și va fi adoptat, cel mai probabil, în sesiunea care începe în februarie 2023.

Proiectul de lege prevede o reformă a pensiilor speciale bazată pe recomandările Băncii Mondiale.

Chiar dacă această reformă ar fi trebui finalizată până la 31 decembrie 2022, guvernul ar fi obținut acceptul Comisiei Europene pentru o amânare, care să nu depășească însă termenul de plată pentru noua tranșă de bani din PNRR.

Modificările față de actuala legislație se vor aplica cel șase mari categorii de pensionari speciali: magistrați, diplomați, funcționarii parlamentari, personal aeronautic civil, personalul auxiliar din instanțe și angajații Curții de Conturi.

Astfel, în linie cu recomandările Băncii Mondiale, propunerile de reformă vizează următoarele modificări:

– Vârsta de pensionare să ajungă treptat la 65 de ani. Vârsta de pensionare ar urma să crească cu câte 6 luni / an timp de zece ani, astfel încât să se ajungă la cei 65 de ani ceruți de Banca Mondială;

– Vechimea în specialitate necesară pensionării să fie de minimum 30 de ani;

– Pensia să fie calculată ca 65% din media veniturilor brute pe 5 ani consecutivi, la alegere din ultimii 10 ani de activitate;

– La procentul de 65% din media salariilor se va ajunge treptat de la actualul 80%, în zece ani.

Aceste modificări nu se vor aplica pensiilor militare (poliție, militari, servicii secrete), dat fiind că Banca Mondială a recomandat ca acestea să nu fie modificate în condițiile războiului din Ucraina.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.