Autor: Briana-Andreea Oprişan, masterand International Public Affairs, Universitatea din București
În primele sale ore în calitate de președinte al Statelor Unite, Donald Trump a semnat o avalanșă de ordine executive, fiecare decizie mai drastică decât precedenta. Președintele nou inaugurat a retras SUA dintr-o înțelegere istorică privind clima, anume Acordul de la Paris, repetând o măsură luată în primul său mandat și anulată de succesorul său, Joe Biden. Trump a semnat și retragerea Statelor Unite din Organizația Mondială a Sănătății.
Potrivit cuvintelor lui Trump, Acordul de la Paris este unul dintre numeroasele acorduri și organizații internaționale care nu reflectă valorile SUA și care „direcționează banii contribuabililor americani către țări care nu necesită sau nu merită asistență financiară din partea poporului american”, fiind o aluzie la doctrina „America First” pe care a lansat-o pentru prima dată în timpul campaniei electorale din 2016, fiind folosită și pentru cel de-al doilea mandat.
Într-un discurs rostit în cadrul balului inaugural, Trump a declarat și că SUA va obține „pacea prin forță”, o expresie adesea atribuită celui de-al 40-lea președinte, Ronald Reagan, subliniind astfel că puterea adevărată a SUA se va măsura în capacitatea lor de a încheia războaie. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a recunoscut comentariul său într-o postare pe social media, spunând: „Președintele Trump este întotdeauna decisiv, iar politica de pace prin forță pe care a anunțat-o oferă o oportunitate de a consolida conducerea americană și de a obține o pace justă și pe termen lung”.
Cu toate acestea, detaliile privind modul în care Trump va negocia un acord de pace între Rusia și Ucraina sunt neclare. Întrebat în timpul unei conferințe de presă în Biroul Oval, Trump a declarat că se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin „foarte curând” și a spus că liderul rus „distruge” Rusia prin refuzul său de a negocia o încetare a focului cu Ucraina. Acesta a comentat și asupra menținerii armistițiului dintre Israel și Hamas impus cu o zi înainte ca Trump să fie inaugurat, spunând: „Nu este războiul nostru; este războiul lor. Dar nu sunt încrezător că va ține”.
Cu câteva zile înainte, Trump își autodeclarase meritul pentru acordul de încetare a focului în trei etape dintre Israel și Hamas, care a fost rezultatul unor negocieri de luni de zile dintre cele două părți, cu mediere din partea SUA, Qatar și Egipt. Trump a anulat aproape imediat toate sancțiunile impuse de administrația lui Biden asupra grupurilor extremiste de coloniști israelieni și persoanelor fizice acuzate de abuzuri și atacuri asupra palestinienilor din Cisiordania ocupată.
Într-un alt ordin executiv, Trump a suspendat toate programele americane de ajutor extern timp de 90 de zile, în așteptarea revizuirii bugetului, o măsură pe care secretarul de stat Marco Rubio o sugerase cu o săptămână înainte. Nu este clar câte milioane de dolari ar fi afectate inițial de ordin, deoarece distribuirea ajutorului extern al SUA a fost deja formulată de Congres și, prin urmare, este obligatoriu să fie cheltuită. Ordinul lui Trump înseamnă că doar Rubio sau un subordonat al său vor putea determina dacă și unde ar trebui cheltuit ajutorul extern.
Trump s-a plâns mult timp de cheltuielile americane pentru ajutor extern, inclusiv de banii cheltuiți de SUA pentru a oferi asistență Ucrainei în lupta sa împotriva Rusiei. Ultima contabilizare oficială a ajutorului extern în timpul administrației Biden a arătat că 68 de miliarde de dolari au fost alocați pentru străinătate, de bani pentru ajutor în caz de dezastre, la inițiative în domeniul sănătății și pro-democrație în 204 țări și regiuni. Este puțin probabil să aibă loc reduceri dramatice ale sumelor trimise, cel puțin pe termen scurt, deoarece este vorba despre multe pachete de ajutor care au fost stabilite cu decenii în urmă.
Sursa foto: Reuters