Potrivit Pentagonului, Armata SUA este gata să furnizeze drone kamikaze cu rază mai lungă de acțiune și mai puternice pentru Ucraina, la peste cinci luni de la declanșarea războiului cu Rusia.

Contractul pentru 10 dintre dronele Switchblade 600, produse de AeroVironment, este așteptat în următoarele 30 de zile, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Jessica Maxwell, într-un e-mail către Defense News.

În timp ce invazia Ucrainei de către Rusia a fost în mare parte un război purtat cu echipamente de artilerie, mii de drone sunt folosite de ambele părți, iar atât Statele Unite, cât și Rusia au semnalat că noi drone vor fi angrenate în război.

„Cred că armele de tip kamikaze vor reprezenta o parte semnificativă în acest război, deoarece nu necesită multă infrastructură”, a spus Samuel Bendett, expert în dronele rusești la Center for Naval Analyses și Center for New American Security. „Ele pot juca un rol semnificativ în modul în care armata rusă vrea să atace soldații ucraineni, echipamentele militare, logistica și orice altceva se află pe lista sa”, a mai adăugat acesta.

Pentagonul a trimis deja Ucrainei drone kamikaze, acestea dovedindu-și utilitatea până în prezent: o serie de variante mai mici, cu rază mai scurtă – Switchblade 300 și Phoenix Ghost. Dar experții spun că sarcina utilă a lui Switchblade 600, cântărind aproximativ 13,5 kilograme și cu o autonomie mai mare de zbor, ar oferi un instrument și mai bun pentru identificarea și lovirea trupelor și echipamentelor rusești în timpul contraofensivei Ucrainei în regiunea de sud a Hersonului.

Sursă foto: ft.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.