Comisia Europeană a propus duminică Consiliului UE (format din reprezentanții statelor membre) tăierea a 65% din fondurile europene ale Ungariei pentru cele mai mari programe operaționale din cadrul politicii de coeziune, potrivit unui comunicat al executivului European.

Comisarul european Johanes Hahn a declarat că e vorba despre tăierea a 7,5 miliarde de euro, potrivit Deutsche Welle, anunță G4Media.

Pe lângă suspendarea fondurilor, Comisia Europeană a propus și interdicția ca vreun ban din bugetul UE să meargă spre fundații de interes public controlate de apropiați ai premierului Viktor Orbán.

Comisia Europeană a anunțat că Budapesta a făcut câteva propuneri legislative și administrative în sensul corect, care ”ar putea, în principiu, să rezolve problemele în cauză, dacă acestea sunt detaliate corect în legile și normele relevante și dacă sunt puse în aplicare în mod corespunzător”.

Cu toate acestea, Comisia arată că ”în așteptarea îndeplinirii etapelor-cheie de punere în aplicare, consideră că, în acest stadiu, există în continuare un risc pentru buget. Acest lucru explică decizia de astăzi și măsurile propuse, care iau în considerare, de asemenea, măsurile de remediere prezentate de Ungaria”.

Consiliul UE are la dispoziție o lună pentru a accepta sau respinge propunerea Comisiei. O decizie a Consiliului nu necesită unanimitate, ci majoritate calificată. Pentru a bloca decizia finală, Ungaria are nevoie de ceea ce se numește minoritate de blocare. Minoritatea de blocare trebuie să includă cel puțin patru membri ai Consiliului care să reprezinte peste 35% din populația UE.

În acest moment nici un alt stat membru nu s-a poziționat de partea Ungariei. Mai mult: după ce Budapesta s-a poziționat de partea Rusiei în conflictul din Ucraina, guvernul Viktor Orban a fost izolat și de partenerii săi tradiționali din grupul Vișegrad (Polonia, Slovacia, Cehia și Slovenia).

Comisia Europeană a propus blocarea fondurilor cuvenite Ungariei în perioada 2021-2027 în baza legislației care condiționează fondurile UE de respectarea statului de drept, pentru a proteja interesele financiare ale UE.

Comisia propune următoarele măsuri:

O suspendare a 65% din angajamentele pentru trei programe operaționale din cadrul politicii de coeziune.

O interdicție de a încheia angajamente juridice cu trusturile de interes public pentru programele puse în aplicare în gestiune directă și indirectă

Consiliul are acum la dispoziție o lună pentru a decide dacă adoptă aceste măsuri, cu majoritate calificată. Această perioadă ar putea fi prelungită cu cel mult încă două luni în circumstanțe excepționale.

Între timp, Comisia va monitoriza situația și va informa Consiliul cu privire la orice element relevant care ar putea avea un efect asupra evaluării sale actuale. Ungaria s-a angajat să informeze pe deplin Comisia cu privire la îndeplinirea principalelor etape de punere în aplicare până la 19 noiembrie.

Sursă foto: hungarytoday.hu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.