Autor: Codrin Nane-Popa, economist și specialist în relații internaționale

Subiectul fake news este deja bine cunoscut de către orice individ care urmărește câtuși de puțin presa în România. Toate canalele de știri au pornit într-o nobilă cruciadă de a avertiza poporul român de pericolul pe care analiza greșită a informațiilor îl prezintă pentru societate.

Problema nu e că noi, românii, nu știm să analizăm informația. Problema e că nu știm să o culegem. Auzim întotdeauna că la televizor se spune ceva, în ziare se spune altceva, politicienii declară altceva și ajungem să nu mai înțelegem absolut nimic.

Nu știu dacă voi ați pățit, dar eu unul mi-am luat deja o țeapa uriașă din cauza acestui lucru, iar în articolul ce urmează o sa va învăț ce să nu faceți ca să nu ajungeți și voi în situația mea.

Acum 2 ani, a început pandemia COVID-19. Era un lucru nou pentru foarte mulți dintre noi, iar aparent nimeni dintre conducătorii lumii nu știa ce să facă. Dacă este ceva ce le-a ieșit bine, totuși, acel lucru a fost să prăbușească încrederea cetățenilor în instituțiile statelor peste tot în lume. Și să mă ierte Dumnezeu, zici că se întreceau la capitolul ăsta.

Lăsând gluma la o parte, din păcate acest lucru a ajuns să ne afecteze foarte mult atât atunci, cât și acum, la final de pandemie. Pentru că, în momentul de față, foarte puțini cetățeni mai au răbdarea și dorința să înțeleagă cum funcționează instituțiile statului și care este relația dintre ele. Ca urmare, principala sursă de informare pe care o au oamenii este presa.

Problema cu mass media, cum spunea președintele Academiei Române, Ioan Aurelian Pop, este aceeași cu problema istoricilor: se scriu zece cărți despre un eveniment istoric. Acel eveniment istoric este cunoscut dintr-o sursă scrisă, să zicem un pergament. Problema este că din zece autori care scriu despre exact același eveniment, doar unul a citit nenorocitul ăla de pergament. Restul au scris după ce a scris el. Asta se întâmplă și în presă, când doar o televiziune, sau un ziar, verifică informațiile cu adevărat, în timp ce toate celelalte se iau după aceasta sau acesta.

Așa se ajunge să se răspândească știri greșite sau false, dar care afectează cetățenii. De exemplu, celebra țeapă cu „Se scumpește benzina”, când mii de români au stat ore în șir la coadă să alimenteze la suprapreț, sau „A murit Florin Salam”, când ProTv-ul a făcut o greșeală și toate celelalte ziare au dat rapid aceeași știre, ca să nu rămână în urmă.

Și totuși, cea mai mare țeapă pe care mi-am luat-o eu a fost în 2021 când a trebuit să plec în SUA.

De când a început pandemia, guvernul american a blocat zborurile dinspre UE, cu mici excepții. În vremea respectivă, se ținea în America o mare conferință de business, la care visam și eu de câțiva ani să ajung.

Văd știre la televizor: „SUA deschide granițele pentru vizitatorii din UE”. Am fost extraordinar de fericit. Cât de repede am putut, mi-am cumpărat bilet de avion. Zburam București-Madrid-Miami. Am cumpărat bilet la conferință. Mă programez pentru viză. Ajung peste câteva luni la interviu, viza mi se aproba fără probleme, iar la final doamna foarte binevoitoare mi-a spus: „Să aveți un drum bun. Vedeți că nu puteți zbura prin țări din Spațiul Schengen”. Mi-a picat fața. „Cum adică?” întreb eu. „Nu s-au deschis granițele?”.

Doamna îmi răspunde: „Ba da, s-au deschis, dar doar pentru țări din afara Spațiului Schengen. Nu am cum să vă dau mai multe informații, dar dacă zburați, trebuie neapărat să faceți escala într-o țară din afara Schengen”.

Vă spun sincer că nu mi-a venit să cred. Am citit pe toate site-urile de știri că SUA și-a deschis granițele. Nimeni nu scrisese că nu puteai să zbori din Schengen. Uite așa am fost nevoit sa pierd foarte mulți bani cumpărând un alt bilet de avion și eram la un pas să fiu întors acasă, dacă doamna de la ghișeu nu îmi arunca bomba aceea de știre.

Și totuși, toată situația putea fi evitata dacă doar dădeam un search pe Google de 30 de secunde. Bineînțeles că am făcut asta de curiozitate. Era primul link: „Guvernul SUA anunță că nu pot intra pe teritoriul Statelor Unite cetățenii care, cu 14 zile înainte, s-au aflat pe teritoriul unui stat membru Schengen”.

Frustrarea din mine era inimaginabilă, cel mai mult din cauza neglijenței mele. Am fost atât de orbit de miile de știri pe care le-am văzut despre cum acum se poate călătorii în SUA fără probleme, numai ca să ajung să trec cu vederea poate cel mai important detaliu care nu a fost dat la televizor.

Morala: Durează doar câteva minute să găsiți surse oficiale, din care vă puteți lua informații clare despre lucrurile care va afectează. Dacă nu faceți acest lucru la fiecare știre, măcar faceți-vă un obicei să verificați informațiile care au legătură cu lucruri care simțiți că pot avea un oarecare impact în viața dumneavoastră sau a familiei dumneavoastră.

Țineți minte că pare mult mai complicat decât este. Nu lăsați acest lucru sa va demoralizeze atunci când căutați informații esențiale pentru dumneavoastră și familiile dumneavoastră.

Sursă foto: successconsciousness.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.