MApN a scos la concurs aproape 200 de locuri pentru viitorii ofițeri ai Armatei Române, iar candidații pot alege să se înscrie la cursurile a șase academii militare sau trei universități. În total, este vorba despre pregătirea unor experți în 29 de domenii esențiale pentru MApN.
Locurile disponibile sunt alocate astfel:
1. Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, Sibiu (3 ani): 26 de locuri
2. Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”, Brașov (3 ani): 9 locuri
3. Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Constanța (4 ani): 7 locuri
4. Academia Tehnică Militară „Ferdinand I”, București (4 ani): 55 de locuri
5. Universitatea Națională de Apărare „Carol I”, București (3 ani): 11 locuri
6. Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, București, specializarea drept: 9 locuri (absolvenții vor fi ofițeri în cadrul MApN).
Termenul limită pentru înscrierea candidaților este 29.04.2021, iar selecția și examinarea medicală se vor desfășura după ierarhizarea candidaților în urma susținerii examenului de admitere.
Apoi, mai există 78 de locuri pentru MApN în învățământul universitar civil:
1. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, Bucureşti – prin Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 55 de locuri (48 la medicină generală, 4 la medicină dentară, 3 la farmacie)
2. Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş – prin Institutul Medico-Militar (5-6 ani): 15 locuri (medicină generală)
3. Universitatea București – 8 locuri (4 la psihologie, 2 la jurnalism, 2 la istorie)
La aceste forme de studiu se pot înscrie elevii claselor a XII-a și absolvenții de liceu cu diplomă de bacalaureat, având vârsta de cel mult 26 de ani – 24 de ani pentru aviație-naviganți – împliniți în cursul anului 2021.
Candidații trebuie să nu fi parcurs, în întregime sau parțial, un program de studii universitare de licență cu finanțare de la bugetul de stat, iar în cazul în care au parcurs un astfel de program de studii, să menționeze în cererea de înscriere despre aceasta, urmând ca până la data înmatriculării să facă dovada că au achitat/achită contravaloarea serviciilor de școlarizare de care au beneficiat anterior cu finanțare de la bugetul de stat.
Selecția aptitudinală generală constă în parcurgerea:
– probelor psihologice: test de aptitudini și de personalitate;
– probe fizice (evaluarea capacității motrice): traseu utilitar-aplicativ, cu baremul 1 min și 45 sec. și alergare pe distanța de 2000 m, cu baremul de 9 min. și 45 sec.;
– interviu de evaluare finală (pentru orientarea vocațională a candidaților).
Centrele zonale de selecție și orientare se află la Breaza, Alba Iulia, Câmpulung Moldovenesc și Constanța.
Pentru anumite arme și specialități militare, candidații declarați ”Admis” la selecția aptitudinală generală și la examinarea medicală, vor parcurge probe suplimentare medicale și/sau psihologice, astfel:
– candidații pentru locurile care presupun desfășurarea activităților aeronautice militare – la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială din București;
– candidații pentru marină – la Centrul de Medicină Navală din Constanța.
Perioada de întocmire a dosarelor de candidat se va stabili după ce se vor aproba metodologiile de admitere și perioada admiterii.
Metodologiile/regulamentele de admitere, inclusiv tematica și bibliografia pentru examenul de admitere, se publică pe site-urile instituțiilor de învățământ militar și civil, pe măsură ce sunt aprobate, iar ulterior pot fi consultate și la birourile informare-recrutare.
Sursă foto: buzau.net